|
|
|
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
CJ Suceava aşteaptă motivarea judecătorilor pentru a decide ce face cu depozitul de deşeuri de pe Mestecăniş |
Concursul „Cel mai bun interpret”, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” |
Doi bărbaţi prinşi în timp ce treceau ţigări peste fâşia verde, la Straja, arestaţi preventiv |
Două echipe de elevi de la Colegiul „Petru Rareş”, pe podiumul unui concurs de dezbateri |
Elevi suceveni premiaţi la concursul interjudeţean „Mate && Info” |
Gura Humorului se pregăteşte pentru a deveni pol de dezvoltare turistică, în parteneriat cu alte două oraşe din Bucovina |
Judecătorii îi obligă pe procurorii DNA Suceava să dea o soluţie în dosarul comisarului-şef Ioan Crap până cel mai târziu pe 31 mai 2016 |
Mesaj de mulţumire |
Nistor Tătar anunţă că şoseaua de centură a municipiului Rădăuţi a primit o finanţare de două milioane de lei |
Nouă şcoli şi grădiniţe din judeţ vor fi desfiinţate din toamnă |
Pagube de 15.000 de lei, după incendiul de la Centrul de Recuperare de la Costâna |
Pescar găsit inconştient pe malul apei |
Peste 400 de răniţi şi 89 de morţi, bilanţul ca-n război al accidentelor rutiere din judeţ |
„Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti” cu Alexandra Uşurelu |
Protestul paşnic al forestierilor suceveni a degenerat într-o luptă corp la corp cu forţele de ordine |
Sinucidere din dor de soţie, la 77 de ani |
Țigări ascunse în caroseria unui autoturism |
Tinerii din Câmpulung Moldovenesc organizează un miting pentru susţinerea finalizării pârtiei de pe Rarău |
Un bărbat care a accidentat mortal un copil, în 2009, condamnat la patru ani de închisoare |
Un tânăr băut a pus la pământ doi stâlpi ornamentali la Gura Humorului |
Membrii Biroului Politic Judeţean al UNPR Suceava au demisionat în masă |
Preşedintele PNL Pojorâta s-a înscris în Mişcarea Populară Suceava |
LPS Suceava continuă şirul victoriilor început în prima etapă a sezonului |
Mopan Suceava sprijină voleiul juvenil din municipiul reşedinţă de judeţ |
Ştefan Rusu a dedicat luptelor 51 din cei 60 de ani de viaţă împliniţi azi |
02 Februarie |
Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului |
DSP Suceava a început distribuirea vaccinului hexavalent pentru bebeluși, către medicii de familie |
Ministerul Sănătăţii nu a cerut control medical în frontieră la Siret |
Concentrat de legume fără conservanți |