Doi bărbaţi puşi sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de „contrabandă în formă agravantă” şi „complicitate la contrabandă în formă agravantă”, după ce au fost prinşi în flagrant în timpul unui transport de peste 22.000 de pachete de ţigări peste fâşia verde, au fost arestaţi preventiv, ieri, pentru 30 de zile, de Judecătoria Rădăuţi, în urma propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Din anchetă rezultă că, pe 31 ianuarie a.c., în jurul orei 24.00, în timp ce inculpatul Ioan Bodnar supraveghea zona de frontieră, în extravilanul comunei Straja, inculpatul Costică Popescu, împreună cu persoane încă neidentificate, a trecut peste fâşia verde 22.228 de pachete de ţigări
Cei doi au fost prinşi de un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina
„În data de 31.01.2016, ora 07:00, a avut loc întrevederea de frontieră cu grănicerii ucraineni, ocazie cu care ambele părţi au concluzionat că pe direcţia S.F. 761 a avut loc o trecere frauduloasă a frontierei de stat, în scop de contrabandă. De asemenea, cu această ocazie, autorităţile de frontieră ucrainene ne-au comunicat că pe teritoriul Ucrainei a fost descoperită o cărare de urme formată prin culcarea vegetaţiei uscate, de către două persoane şi cai, descoperind la o distanţă de aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră către interior, pe direcţia S.F. 761, cantitatea de 50 de baxuri cu ţigări şi 4 cai”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Prejudiciul calculat în acest caz este de 222.000 de lei, reprezentând valoarea în vamă, taxe vamale, accize neachitate, TVA, la care se adaugă penalităţi de întârziere până la momentul plăţii efective.
După cum am amintit, Judecătoria Rădăuţi a admis arestarea ambilor inculpaţi, cu precizarea că aceştia au dreptul să conteste decizia la instanţa superioară.