|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
150.000 de lei, primul buget al Zonei Metropolitane Suceava |
Accident misterios la intrarea în Fălticeni, cu o maşină fără proprietar |
Administratorul unei societăţi de imobiliare, urmărit penal pentru evaziune fiscală |
Arestat pentru tentativă la omor deosebit de grav, după ce a tăiat un poliţist cu cuţitul |
Armata nu îşi uită eroii – comemorarea eroului Ion Grosaru |
Condamnări cu suspendare în dosarul „Simion - Călinescu” |
Curs de iniţiere pentru pasionaţii de fotografie |
Cursuri de planorism şi paraşutism |
Înregistrarea firmelor în Registrul Comerţului se va face online |
„Instigatorii” au provocat nemulţumiri printre manifestanţi |
Lucrările pentru extinderea reţelei de apă-canal vor continua şi în acest an |
Pădurar la Ocolul Silvic Bisericesc, condamnat pentru tăieri ilegale de arbori |
Peste 200 de salariaţi ai Termica vor protesta luni în faţa Primăriei Suceava |
Peste 2.000 de suceveni s-au prezentat săptămâna trecută la medic cu viroze şi pneumopatii |
Peste o sută de elevi, prezenţi la Tabăra Naţională de Astronomie şi Astrofizică |
Prinşi în flagrant după ce au pus la pământ 18 arbori |
Serbările Zăpezii, ediţia 2012 |
Tânăr de 16 ani, accidentat grav la săniuş |
„Tentativă” de miting la Rădăuţi |
Vasilică Puşcaşu ar putea fi eliberat pentru o presupusă greşeală a autorităţilor făcută la arestare |
Viceprimarul din Vatra Dornei: “E jenant că am fost debranşaţi de la reţeaua de energie electrică” |
Zona Metropolitană Suceava va avea propria societate de transport în comun |
Echipa CSM Suceava a bifat un prim meci de pregătire |
Rapid testează trei jucători cu prilejul amicalului cu Ceahlăul |
Sporting schimbă iar sistemul de joc |
Dinamoviştii visează la event |
Pele: „Altul ca mine nu va mai fie” |
Poloiştii români, înfrângeri pe linie la Campionatul European |
Tecău, în turul trei la dublu masculin la Australian Open |
Totti, cel mai popular fotbalist european în 2011 |
ANOFM vrea să lanseze un program de educare a şomerilor care nu şi-au finalizat şcoala primară |
Dincolo de Piaţa Universităţii, părerile despre proteste sunt amestecate |
GOLIAT, primul nanosatelit românesc, lansat pe 9 februarie, între 12.00-14.00, din Guyana Franceză |
Hotelierii, obligaţi să se înscrie într-un sistem prin care turiştii pot fi reperaţi în orice moment |
MAI: Peste 3.500 de oameni au protestat ieri în toată ţara, 500 în Piaţa Universităţii din Capitală |
"Opoziţia vrea capul preşedintelui" dar nu dispune de un program |
PDL: Premierul şi mai mulţi miniştri, la o întâlnire cu Antonio Lopez la Cotroceni |
Peste 7.000 de posturi vacante în perioada 20 - 26 ianuarie |
Ponta şi Antonescu vor participa la Iaşi, la manifestările de Ziua Unirii |
Premierul Boc, la Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Băsescu |
România va contribui cu 7,4 milioane de euro la activitatea Agenţiei Spaţiale Europene, în 2012 |
21 Ianuarie 2012 |
Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste |
Ruşinea, de la bună-cuviinţă la nevroză |
Aston Martin aduce luxul în segmentul mini |
Audi dezvăluie noul A6 Allroad |
Ford aduce în Europa primul său automobil electric Focus EV |
Volkswagen testează o flotă de 500 de modele Golf electrice |
Primăvara, anotimpul cel mai potrivit pentru programarea intervenţiilor chirurgicale |
Angelina Jolie, din nou însărcinată? |
Johnny Depp, cel mai iubit star de cinema în America |
Rihanna face exerciţii cardio doar în bikini |
De ce se grăbesc asiaticii să facă copii în anul dragonului |
Obama, cântăreţ la o reuniune electorală |
Concurs Internaţional de Grafică |
PANCA (II) |
Gheorghe Vicol: “Parfumul dimineţii” |
John Michell: „Dimensiunile Paradisului” |