Locuitorii celor opt localităţi membre ale Zonei Metropolitane Suceava vor putea circula mult mai uşor pe trasee care vor face legătura între municipiul reşedinţă de judeţ, oraşul Salcea şi comunele limitrofe, având la dispoziţie autobuzele propriei societăţi de transport în comun.
La prima întâlnire din acest an a membrilor Consiliului Director al Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Zona Metropolitană Suceava, adică a primarilor celor opt localităţi membre, care a avut loc ieri dimineaţă, cea mai discutată problemă a fost cea a asigurării unor facilităţi de transport pentru locuitorii zonelor limitrofe Sucevei.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat: “Primarii tuturor localităţilor care s-au asociat cu Suceava pentru a înfiinţa Zona Metropolitană au solicitat să se găsească soluţii pentru ca autobuzele TPL să asigure transportul dinspre şi înspre localităţile limitrofe municipiului reşedinţă de judeţ. Ţinând cont de cerinţele locuitorilor din aceste localităţi, înfiinţarea unei societăţi de transport în comun a Zonei Metropolitane este o necesitate, căreia îi vom acorda prioritate în perioada următoare. Pentru a pune bazele unei astfel de societăţi de transport trebuie să avem la dispoziţie un studiu de trafic, care să ne indice numărul de autobuze necesar pentru a deservi cele opt localităţi membre, dar şi perioadele de timp la care trebuie asigurată o frecvenţă a curselor”.
Pentru ca proiectul de înfiinţare a unei societăţi de transport a Zonei Metropolitane să se concretizeze, fiecare localitate va trebui să asigure o parte din finanţarea necesară, în funcţie de numărul de locuitori.
Existenţa unei astfel de societăţi de transport ar asigura o serie de facilităţi locuitorilor zonei metropolitane, precum abonamente subvenţionate pentru elevi şi studenţi sau chiar şi pentru pensionari.
Membrele Asociaţiei Zona metropolitană Suceava sunt municipiul Suceava, oraşul Salcea, comunele Mitocu Dragomirnei, Adâncata, Ipoteşti, Bosanci, Moara şi Pătrăuţi.
(21 ian 2012, 12:30:55