|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
142 de familii tinere vor primi gratuit locuri de casă pe dealul Tătăraşi |
Alunecări de teren în zona Mirăuţi |
Angajaţi DSP, tăiaţi de la primele de vacanţă, unele sporuri şi al XIII-lea salariu |
Antigel şi lichid de parbriz expirate, retrase de la comercializare de către comisarii pentru protecţia consumatorilor |
Autoturism BMW, incendiat în noapte, de o mână criminală |
Ce nereguli s-au descoperit la firma fiului senatorului Mîrza |
Concurs internaţional de fotografii cu municipiul Suceava pentru amatori |
Constructori spanioli, interesaţi de reabilitarea Curţii Domneşti din Suceava |
Doar 600 de firme au depus declaraţia unică pentru contribuţiile sociale |
Dosar penal pentru un taximetrist pirat |
Gospodărie cuprinsă de flăcări, de la coşul de fum |
Gruparea care a participat la asasinarea lui Cristian Căjvănean va fi judecată în acelaşi dosar |
Înşelăciune de 2.800 de lei, prin telefon |
„Petru Rareş” Music Star: o încântare, nu doar o „cântare” |
Pompierii îşi dau demisia, după ce în anii trecuţi concurau câte zece pe un post |
Preoţii, poştaşii şi primarii, agenţi de publicitate pentru accesarea fondurilor europene |
Primarul Aurel Olărean contestă la prefect bugetul aprobat de Consiliul Local |
Târg internaţional de locuri de muncă, la Suceava |
Ţigări de contrabandă, cumpărate din Bazarul Suceava |
Trei maşini avariate, în urma unei manevre imprudente pe bulevardul George Enescu |
Un notar public şi doi foşti ofiţeri ai Poliţiei Suceava, urmăriţi penal de procurori |
Unde fugim de-acasă... |
Viol în grup, de Ziua Îndrăgostiţilor |
Luhan spune că etnobotanicele ar putea fi interzise şi în România |
Proiect de lege pentru combaterea consumului şi comercializării etnobotanicelor |
Cupa „Poiana” la şah, la prima ediţie |
Duman a schimbat doar echipa, nu şi oraşul |
Liga Naţională ar putea avea 12 echipe |
Nici o şansă în meciul de la Dej |
Numărul echipelor din ligile a II-a şi a III-a se vor reduce drastic |
Clubul AS Roma se vinde |
Milan, învinsă pe teren propriu |
Averile liderilor sindicali, verificate după acuzaţiile de corupţie aduse lui Marica |
Boc: Fenomenul produselor etnobotanice nu va putea fi eradicat complet |
Două reţele specializate în phishing, destructurate de poliţiştii ieşeni cu sprijin străin |
Garanţii de 300 milioane euro pentru primăriile care contractează credite bancare pentru proiecte UE |
Guvernul a decis să oblige magazinele cu etnobotanice să vândă numai produse omologate |
Întrebat cât costă o pâine, Boc spune că ştie, dar că răspunsul va veni de la ministrul Agriculturii |
Morbiditatea prin infecții respiratorii și gripă, de intensitate medie, cu răspândire naţională |
Programul Rabla va reîncepe în luna martie, cu prime totale de casare de 228 milioane lei |
"Solidaritatea Sanitară": Salariile nu au fost majorate cu 15%, ci cu 11,25%, ne pregătim de proteste |
Stilul periculos de condus al şoferilor, factor principal de stres pentru români în drumul spre muncă |
Un preot paroh dintr-o comună argeşeană, acuzat de contrabandă cu ţigări |
17 Februarie |
Despre lacrimi şi întoarcerea la Ortodoxie |
Prima şedinţă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române |
Lancia a pregătit noua generație Ypsilon |
Skoda Yeti GreenLine consumă doar 4,6 litri |
Subaru Impreza WRX STI face performanță |
Volkswagen va oferi pe noul Jetta o versiune benzină-electric |
Șapte principii pentru o alimentație "curată" |
Catrinel Menghia, între cele mai frumoase fotomodele din lume |
Unele vedete mănâncă şerveţele pentru a-şi menţine silueta |
Alternativă la rinoplastie |
Motivul pentru care operele lui Van Gogh îşi pierd strălucirea, identificat cu ajutorul razelor X |
Centenar Emil Cioran |
Clubul de Lectură pentru Copii şi Cenaclul Scriitorilor - Copii |
Concursul „Copilăria e mai frumoasă în siguranţă!”, la final |
Cosmin Lauran, concurent, vineri, la Festivalul „Folklung” |
Expoziţia „Sarea, Timpul, Omul”, la Muzeul de Istorie |
Luceafărul din frescă |
Ziua Internaţională a Limbii Materne |
CÂMPULUNG MOLDOVENESC (I) |