2.800 de lei, din două telefoane. Atât a câştigat o tânără în vârstă de 22 de ani care a păcălit, la telefonul fix, o bătrână din comuna Boroaia, căreia i-a spus că la capătul celălalt al firului se află chiar nora ei.
Victima, Elena M., în vârstă de 74 de ani, a crezut că vorbeşte într-adevăr cu nora ei şi, la solicitarea escroacei, a cumpărat mai multe cartele de reîncărcare şi i-a transmis codurile acestora, prejudiciul fiind cel menţionat anterior.
Din informaţiile noastre, înşelăciunea s-a petrecut pe 28, respectiv 29 ianuarie a.c..
Poliţiştii fălticeneni au reuşit să dea de urma „nurorii”, aceasta fiind identificată în persoana unei tinere din comuna vasluiană Vultureşti, Mihaela Timofticiuc, de 22 de ani, iar ieri dimineaţă au făcut o percheziţie la domiciliul acesteia.
Au găsit notate într-un carneţel codurile de reîncărcare transmise de bătrâna din Boroaia, precum şi nu mai puţin de opt telefoane mobile.
Poliţiştii fălticeneni bănuiesc că bătrâna din Boroaia nu e singura „soacră” a Mihaelei Timofticiuc. Aceasta din urmă a fost reţinută pentru 24 de ore, iar ieri a fost dusă în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în vederea sesizării instanţei de judecată pentru luarea măsurii arestării preventive.
Ieri seară, în jurul orei 19:30, Mihaela Timofticiuc a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acesteia.
(17 feb 2011, 16:50:26