|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
28 de copii din judeţ cu vârste cuprinse între un an și 13 ani aşteaptă să fie adoptaţi |
68 de milioane de lei costă autorizarea sanitară a tuturor şcolilor din judeţ |
Bărbatul aflat în comă după ce s-a accidentat în pădure a murit în spital |
Ceremonii de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial |
CFR şterge definitiv de pe harta feroviară calea ferată Gura Putnei-Nisipitu |
Criminalul unei bătrâne ucise acum mai bine de doi ani, liber şi astăzi: un minor care ar fi fost complice, singurul suspect |
Curtea de Conturi impută Spitalului de Urgenţă Suceava produsele Hexi Pharma indisponibilizate în urma scandalului dezinfectanţilor diluaţi |
Cutremur în Consiliul Local al municipiului Rădăuţi |
Directorul Muzeului Bucovinei, nominalizat în Cartea de onoare a valorilor bucovinene |
Eleva care a cucerit aurul la internaţionala de geografie: „Medalia este rezultatul echipei elev-profesor” |
Morţii călătoresc cu maşina prin ţară, conform fişelor de decont transport de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava |
O mamă şi fiul ei, prinşi de jandarmi cu ţigări de contrabandă |
Peste 6.000 de cărţi adunate pentru copiii şi elevii din Transnistria |
Primăria Suceava e pregătită să înceapă negocierile cu Termica |
Rechizite, hăinuţe, dulciuri, jucării pentru şase fraţi necăjiţi din Preuteşti |
Şapte angajatori suceveni au fost amendaţi pentru că aveau muncitori la negru |
Spectacolul “Trenul de noapte” ajunge în zona Gării Burdujeni |
Suceava va avea sală polivalentă în trei ani de zile |
Țigări ascunse în banchetele unui microbuz |
Ţigări de 15.000 de euro, camuflate într-un microbuz cu podul pedalier modificat |
Unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din Qatar este interesat să importe carne de oaie din judeţul Suceava |
Doar un meci s-a disputat ieri la Cupa Monitorul |
Handbaliştii suceveni au terminat seria meciurilor de pregătire şi aşteaptă startul în noua ediţie de campionat |
Liga a IV-a începe cu 13 formaţii |
O echipă de suceveni, în goană pe roţi în cursa trăsnită de la Red Bull Soapbox |
O suceveancă a devenit vicecampioană naţională la juniori |
Victoria, cuvântul de ordine pentru meciul de sâmbătă cu CS Baloteşti |
Meciul România – Muntenegru se joacă pe Cluj Arena |
Edi Iordănescu, antrenor la CSKA Sofia |
Alo! Și eu sunt alegător, neicuşorilor… |
Nuntă + Divorţ = 0 |
Excursie în judeţ, pentru oaspeţii Festivalului UNICA |
26 august |
Duminica a X-a după Rusalii: Vindecarea lunaticului |
Au mai rămas doar câteva zile pentru înscrierea la Festivalul - concurs „Maria Surpat - Mina Pâslaru” |
Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” |
Morcovi acrişori cu nuci |