|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
46 de copii ai străzii au beneficiat de consiliere psihologică în centre din Fălticeni şi Suceava |
Asociaţiile de proprietari din Suceava, convocate la primărie, la prima şedinţă de anul acesta |
Bereanu susţine că deciziile miniştrilor tehnocraţi afectează economia judeţului Suceava |
Bunuri de proveniență extracomunitară fără documente, depistate de jandarmi |
Cursanţi ai Lectoratului de limba română de la Universitatea din Cernăuţi, în vizită la USV |
De cinci zile, sistemul de eliberare a reţetelor compensate este din nou dat peste cap |
Doi indivizi, reţinuţi pentru că au ameninţat cu moartea o poliţistă |
La Fălticeni, plombări de iarnă |
O femeie a ajuns la spital cu arsuri pe 50% din suprafaţa corporală, după ce a încercat să aprindă focul cu benzină |
Patru puncte termice din Suceava vor fi modernizate anul acesta |
Peste 19.500 de persoane adulte cu grad de handicap, înregistrate la sfârşitul anului trecut |
Prestige Tours International lansează în premieră un charter către Antalya din Suceava |
Ritm mulţumitor la colectarea taxelor şi impozitelor locale |
Şi-a descărcat nervii pe un aparat de joc, după ce pierduse 700 de lei la păcănele |
Suceava, în topul Forbes 40 al celor mai bune oraşe pentru afaceri din România |
Suceveanul care a primit anul trecut o inimă artificială are de ieri un cord nou |
Târgul de Nunţi Bucovina se deschide astăzi la Iulius Mall Suceava |
Tehnicianul silvic care a provocat un accident mortal a scăpat de închisoare |
Un coş de fum defect a lăsat o bătrână de 84 de ani fără locuinţă |
Un tânăr mort, altul cu fractură la coloană, după accidentul cu un BMW luat în condiţii suspecte de la Robert Marian |
Balan: „Rămân ceea ce am fost dintotdeauna, un membru fidel al partidului” |
Candidaţii PNL la alegerile locale, lansaţi la Suceava de Alina Gorghiu şi Vasile Blaga |
Ion Lungu a fost prezentat oficial drept candidat al PNL pentru Primăria Suceava |
CSM Suceava începe turneul play-off pe teren propriu |
Gheorghe Hagi a transferat cel mai talentat tânăr fotbalist din judeţul Suceava |
Juniorii de la LPS Suceava au jucat un meci-test cu Cleopatra Constanţa |
Şomuz Fălticeni îşi face echipă pentru promovare |
Universitarii întâlnesc cealaltă reprezentantă a judeţului, CSAT Vicov Bucovina |
Dan Petrescu riscă să fie demis de chinezi |
De ce nu mi-e milă de Vişinescu? |
Pentru foştii preşedinţi de ţară pilele nu mor |
12 Februarie |
Experiența contemplației |
Orice om are o misiune pe pământ - sfinții sunt dovada vie! |
Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei |
A mai rămas doar o săptămână pentru înscrierea la Concursul naţional de artă plastică „Ion Irimescu” |
Concursul Naţional de Creaţie Literară „Ion Creangă” |
Emisiune de mărci poştale dedicată „doctorilor pădurii” |
Festivalul Internaţional de Poezie „Renata Verejanu” |
„Mărţişor - 2016”, la Cernăuţi |
Ruladă de pui (fără coacere) |