Sâmbătă, de la ora 11.30, în etapa a doua din returul Diviziei A la handbal masculin, echipa Universităţii Suceava va primi vizita celeilalte reprezentante a judeţului Suceava, CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina. În meciul din tur, sucevenii s-au impus fără probleme la Vicovu de Jos, dar până la urmă rezultatul a fost 10 – 0, şi asta deoarece vicovenii n-au putut să respecte cerinţele de vârstă, şi anume să aibă pe bancă trei jucători născuţi între anii 1993-1996, care împreună să cumuleze minim 60 de minute de joc efectiv.
Sucevenii antrenaţi de Răzvan Bernicu vor aborda această întâlnire cu un lot aproape complet, singurul care va lipsi fiind Alin Petrea.
„După foarte multe accidentări în lot, de două săptămâni au revenit aproape toţi jucătorii cu probleme, singurul indisponibil fiind Alin Petrea. Având în vedere că n-am avut cum să facem mai mult de două meciuri de pregătire, atât meciul din etapa trecută, cât şi acesta cu Vicov sunt foarte utile pentru noi, pentru a pregăti cât mai bine cele două partide foarte importante ce urmează, cu Constanţa şi Bacău, şi de aceea sper să nu mai avem parte de accidentări. Vom pune în practică anumite aspecte de joc, mai ales în funcţie de apărarea adversarului, şi îmi doresc ca jucătorii să pună-n practică tot ce-am lucrat în ultimele două săptămâni. Aceste prime două etape sunt foarte utile şi pentru Rareş Bursuc şi Acatrinei, handbalişti ce nu prea au multe meciuri la noi, unul din motive fiind şi problemele medicale”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.
De cealaltă parte, antrenorul vicovenilor, Corneliu Carcea, este conştient că va avea o misiune imposibilă în faţa sucevenilor şi de aceea echipa sa va încerca să anuleze pe cât posibil din atuurile gazdelor.
„Suntem conştienţi că nu putem juca de la egal la egal cu echipa suceveană, ce este clar favorită prin prisma rezultatelor, a faptului că este profesionistă, a valorii individuale a jucătorilor şi multe altele. Noi vom veni cu un lot mai mic, de 16 jucători, cât încap pe foaie, dar vor fi cei mai eficienţi la nivelul nostru. Prin jocul nostru ne-am propus să limităm cât mai mult proporţiile scorului şi în acelaşi timp să limităm cât putem din atuurile gazdelor”, a declarat antrenorul Corneliu Carcea.
Tehnicianul vicovenilor a mai adăugat că meciul de sâmbătă va fi unul foarte bun în pregătirea celui ce urmează, cu LPS Piatra Neamţ, echipă pe care CSTA Vicov Bucovina va încerca s-o învingă.
Etapa a 15-a
Sâmbătă
Duminică
Clasament
Penalizări
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2pts nerespectare cerinţe vârstă, -1pt nerespectare cerinţe număr jucători proprii)
* CSM Cimentul Bicaz (-3pts nerespectare cerinţe vârstă, -3pts neprezentare, -1pt nerespectare cerinţe număr jucători dublă legitimare)
* CSM Bucureşti II (-5pts nerespectare cerinţe vârstă)
* GSIP Moreni (-3pts neprezentare)