Candidaţii cu care PNL va merge la alegerile locale din 5 iunie a.c. la noi în judeţ vor fi lansaţi oficial vineri, 19 februarie a.c., la Suceava, în prezenţa copreşedinţilor PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Anunţul a fost făcut de preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, ieri, într-o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost anunţată oficial candidatura primarului Ion Lungu pentru un nou mandat la Primăria Suceava. Flutur a declarat că în şapte localităţi din judeţ procedura de desemnare a candidaţilor la alegerile locale nu a fost încă finalizată, dar aceasta se va realiza în zilele imediat următoare.
Atât Gheorghe Flutur, proaspăt desemnat preşedinte unic al filialei judeţene a partidului, cât şi secretarul general al PNL Ilie Bolojan au accentuat că, în alegerea candidaţilor, PNL manifestă în primul rând ”pragmatism politic”.
Ilie Bolojan a arătat că Ordonanţa de Urgenţă nr. 55/2014, prin care s-a permis primarilor migrarea politică, a dus PNL în situaţia de a pierde 500 de primari, iar 80% dintre aceştia au trecut la PSD sau s-au declarat independenţi, cum a fost situaţia primarului Ion Lungu. El nu a exclus ca unii dintre cei care au plecat atunci să candideze acum pentru PNL, chiar şi în condiţiile în care la alegerile prezidenţiale din 2014 au susţinut deschis candidatul PSD, Victor Ponta.
51% dintre suceveni îl vor pe Lungu încă 4 ani primar, conform sondajului PNL
”Noi, ca partid, ne dorim să câştigăm alegerile”, a declarat secretarul general al PNL, apreciind că la ora actuală cele mai mari şanse la Primăria Suceava le are Ion Lungu. Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a arătat că sondajul efectuat de PNL în municipiul Suceava a arătat că 51% dintre suceveni îl vor pe Ion Lungu încă 4 ani primar şi numai 20% şi l-ar fi dorit în această funcţie pe Balan. ”Dacă cetăţenii municipiului Suceava au spus că Lungu însumează 51% din intenţia de vot şi Balan 20%, am decis ca din partea PNL să candideze şi să câştige cel mai bun. Eu mi-am retras candidatura şi m-am retras şi din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PNL”, a precizat Balan.
”Există pragmatism politic şi dorinţa noastră ca dreapta să guverneze România. Dincolo de orice, trebuie să fim pragmatici. În politică sunt calcule pragmatice”, a afirmat şi Gheorghe Flutur explicând astfel de ce, la numai o lună de la declaraţia sa, că Ion Lungu nu mai are loc în PNL, ieri l-a primit pe acesta cu braţele deschise.
La nivelul conducerii naţionale a PNL s-a stabilit că liberalii înscrişi în competiţia electorală trebuie să corespundă unor criterii de integritate, dar mai important este să aibă, potrivit sondajelor realizate, cele mai mari şanse de câştig şi cel mai mare potenţial de creştere în lunile care au mai rămas până la alegeri.