|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african
Agenda 2025 - „Ghidul Femeii Moderne spre Echilibru și Armonie” de Ramona Pintilescu, lansată la Muzeul Arta Lemnului |
Apeluri la 112 privind un șofer cu alcoolemie halucinantă, care era să iasă de mai multe ori cu mașina în decor |
Avocatul Traian Andronachi (PSD) consideră că înființarea graduală a tribunalelor pentru sprijinirea mediului de afaceri trebuie pusă în prim-planul actului de justiție |
Către: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuţilor |
Deputatul PSD Cătălin Fediuc: „Fără drumuri, cozi și chiar zile de concediu luate doar pentru a scoate un document de la stat” |
Dezbaterea „Oprește cancerul de col uterin”, ediția a X-a, la USV |
Doi soți au reclamat la poliție că persoane necunoscute le-au intrat în casă și le-au consumat curent electric |
„Gastronomie française”, activitate organizată de Alianța Franceză și Asociația Seniorilor Bucovineni |
Gheorghe Flutur despre acuzațiile privind Casa Corpului Didactic: „Nu am avut nicio implicare în promovarea acestei investiții” |
Gheorghe Flutur și-a prezent colecția de costume populare. „Astea sunt cizmele cu care bat eu la podele și mă critică adversarii, da-le-ar Dumnezeu sănătate” |
Gheorghe Șoldan și Vasile Rîmbu au verificat dacă firma Diasil este pregătită pentru a interveni pentru deszăpezirea străzilor din Suceava |
I-a dat mașina soției să-l ducă pe copil la grădiniță, deși știa că nu are permis de conducere |
Investițiile în Case Polone și în biserici, o preocupare constantă a conducerii Uniunii Polonezilor din România |
Ioan Balan, candidat PNL: „Nu suntem pe vremea când luam o sabie în mână și mergeam să cucerim țara” |
La 87 de ani, Dumitru Davidel a trăit noi mari emoții, fiind distins de Biserică pentru ce a făcut și încă face pentru eroi |
„Marea Aventură Digitală”, organizată de Logiscool Suceava, a atras peste 100 de elevi din județ |
Noi amenzi mari pentru nereguli grave la balastiere, de această dată una care exploata pe râul Suceava |
O delegație din partea USV a participat la întâlnirea anuală a consorțiului NEOLAiA |
Panourile publicitare amplasate ilegal în Suceava au început să fie date jos |
Parapete de protecție pe rulouri, pentru evitarea accidentelor grave, pe Mestecăniș |
Peste 100 de elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” au absentat miercuri „din cauza frigului din clase” |
Peste 1.000 de cărți au ajuns la elevii unui liceu din Chișinău, trimise de copiii și cadrele didactice de la Școala „Bogdan Vodă” Rădăuți |
PNL Suceava își instruiește oamenii din secțiile de votare pentru a fi vigilenți la alegerile prezidențiale și parlamentare |
Postul și subponderalii |
PSD Suceava la Arbore: „Primarul Dan Tiperciuc și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au nevoie de o echipă puternică de parlamentari și un președinte social-democrat” |
PSD Suceava: Vasile Rîmbu și Gheorghe Șoldan au nevoie de o echipă cât mai puternică de parlamentari |
Șoldan anunță asfaltarea unui drum județean de 3,5 kilometri în comuna Hănțești |
Studenții suceveni la nivel de licență sau masterat se pot înscrie la E.ON Energy Challenge, ediția a XI-a |
Suceava va primi minimum 250 de milioane de lei prin programul național de investiții „Energie verde” – M100 |
Tipuri de cabluri de date pentru telefoane de la Timebox.ro și avantajele fiecăruia în parte |
Un dosar de furt cu patru inculpați și nouă păgubiți s-a stins în instanță prin împăcarea părților |
Un minor de 16 ani, beat, a furat o mașină și putea provoca o nenorocire pe drumul Suceava - Ardeal |
Unde fugim de-acasă... |
Campioana Dinamo București stopează parcursul universitarilor în Cupa României |
Handbaliștii de la CSU Suceava sunt prezenți în număr mare la loturile naționale |
Turneul de șah „Cupa orașului Câmpulung Moldovenesc”, ediția a II-a, va aduce la start 100 de jucători |
„Împădurire” |
Conferințele pastoral-misionare continuă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților |
Evanghelia zilei |
Ne vorbesc părinții Bisericii |
Simpozionul Național „Suferința umană-o abordare interdisciplinară” |
Sinaxar 14 noiembrie 2024 |