|
|
|
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
”Baba oarba”, noul spectacol al Teatrului Studențesc Fabulinus, programat săptămâna viitoare |
Daniel Popescu: ”Susțin informarea cetățenilor din diaspora privind oferta locurilor de muncă din România, însă nu în forma anunțată de Guvern” |
Deputatul Ioan Balan susţine că păstrarea învăţământului în limba română pentru conaţionalii din Bucovina de Nord reprezintă o prioritate |
Deputatul Mihalescul l-a interpelat pe ministrul Muncii pe tema majorării contribuțiilor la Pilonul II de pensii |
Elevii de liceu pot lua contact cu mediul de cercetare de la CERN, la Observatorul Astronomic |
Eveniment caritabil, vineri, la Câmpulung Moldovenesc |
În mai puțin de 24 de ore, autoritățile au venit cu trei versiuni, ca număr de persoane și zona de plecare din Peninsulă, despre romii veniți din Italia la Mironu |
Încă o condamnare pentru ţeparul Radu Ştefan Angelescu |
Invitație la cursul gratuit de bucătar, proiect IMPULS |
Ministerul Educației recomandă limitarea/suspendarea excursiilor, a conferințelor și a activităților planificate în afara școlii |
„Misterele oceanelor”, o aventură plină de culoare în lumea subacvatică, la Shopping City Suceava |
Noul Ford Puma va fi lansat în Suceava, la reprezentanţa auto Ford - Union Cars, în data de 27 februarie 2020 |
O nouă seară de Tango argentinian, la Muzeul de Istorie |
Percheziții pentru evaziune la comercianți de mașini din toată țara, inclusiv la Suceava |
Pietonii morți în accidente, problema începutului de an pe șoselele din județ |
Pregătire pentru examenul de bacalaureat, la matematică și limba română, la Universitatea din Suceava |
Săltat de polițiști și încarcerat în penitenciar, după ce a fost condamnat pentru contrabandă |
Semințe din colecția strategică a României, trimise spre păstrare în ”seiful de semințe” din Svalbard |
Tânăr condamnat pentru mai multe furturi, încarcerat într-un centru de reeducare |
Teodora Munteanu va candida din partea USR pentru funcția de primar al Sucevei |
Un contrabandist urmărit de polițiști cu focuri de armă a rulat cu spatele aproape doi kilometri |
Copiii de la Luceafărul Bucovina Suceava au făcut o figură frumoasă la Cupa Play Bacău |
Foresta câștigă amicalul cu Ceahlăul, de la Piatra Neamț |
Președintele Federației, Vasile Câtea, a supervizat partidele Memorialului „Mihai Vasilache”, de la Fălticeni |
Sâmbătă are loc Cupa Primăverii la şah |
Suceveanul Aleksandru Longher a debutat pentru Politehnica Iaşi |
Suceveanul Gavriloaia e favorit la calificarea în optimile Champions League, cu Dinamo |
Workshop organizat de Federația Română de Atletism și Run Transylvania, la jumătatea lunii martie, la Suceava |
„Despre şcolile poporale” (III) |
Când copiii nu urmează exemplul părinţilor |
Necredința în Dumnezeu |
Director DSP: Dacă aveți simptome de infecție cu coronavirus, sunați la 112! Nu mergeți la Unitatea de Primiri Urgențe din spital! |
Pacient suspect de infecție cu coronavirus, izolat la Spitalul de Urgență Suceava |