Președintele Organizației Județene Suceava a USR, Teodora Munteanu, va candida din partea acestei formațiuni politice pentru funcția de primar al municipiului Suceava. Decizia a fost luată după ce timp de două zile, duminică și luni, filiala municipiului Suceava a Uniunii Salvați România și-a ales, prin votul universal al membrilor săi, candidatul la Primăria municipiului Suceava și lista de consilieri locali. Teodora Munteanu este președinte al Organizației Județene Suceava a USR încă de la înființarea acesteia, la finalul anului 2016.
În urma scrutinului organizat la sediul USR Suceava de pe str. Petru Rareș nr.7, Teodora Munteanu a fost aleasă să reprezinte USR în competiția pentru câștigarea Primăriei municipiului Suceava. De asemenea, în urma votului a fost creionată și lista de consilieri locali, urmând ca după negocierile cu PLUS Suceava, să fie dată publicității lista comună cu care Alianța 2020 USR-PLUS se va prezenta în fața alegătorilor din municipiul Suceava la alegerile locale.
Pe de altă parte, Teodora Munteanu a declarat că USR Suceava va relua procedurile pentru nominalizarea candidatului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Asta în condițiile în care candidatul stabilit pentru această funcție, tot în urma unui sondaj intern, jurnalistul Dinu Zară, a decis să demisioneze din USR, la doar trei săptămâni după ce s-a înscris în acest partid. Anunțul lui Dinu Zară cu privire la această decizie a fost făcut la finalul săptămânii trecute. Jurnalistul sucevean a declarat atunci că a estimat greșit impactul pe care asumarea unui rol politic îl va avea asupra lui în plan personal, dar și că pentru el personal „nici o funcție și nici un beneficiu” nu compensează sacrificiile în plan personal și familial. Mai trebuie spus că Dinu Zară se înscrisese și în competiția pentru desemnarea candidatului USR pentru funcția de primar al municipiului Suceava.