|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
33 de cupluri de aur din Vatra Dornei au fost premiate de primărie |
A murit în timp ce bracona păstrăvi cu un cablu electric |
A X-a ediţie a Festivalului - Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor” |
Acţiune spectaculoasă a pompierilor la etajul IV al unui bloc, pentru salvarea unei bătrâne |
Câştigurile salariale în judeţul Suceava au crescut în ultimele luni |
Copil de 9 ani, accidentat pe trecerea de pietoni |
Copil de 9 ani, muşcat de câinii familiei |
Dat în urmărire internaţională din octombrie 2013, prins acum două zile şi eliberat după câteva ore |
Efective ale Jandarmeriei au patrulat pe traseele turistice şi în zona mănăstirilor UNESCO |
Festival naţional pentru copii şi tineret, în cadrul Zilelor Dornei |
La Poiana Stampei, a XVI-a ediție a Festivalului Naţional „Fiii Satului. Tradiţii de pe Valea Dornelor” |
Lucrări în valoare de 150.000 de euro pentru amenajarea mansardei Complexului de Recuperare „Blijdorp – O Nouă Viaţă” Suceava |
Lucrările de reabilitare a podului de peste apa Sucevei de la Iţcani vor fi încheiate până pe 15 august |
Maşini cu geamuri sparte de hoţi, în noapte |
Modernizarea străzilor din zona centrală a Sucevei va fi finalizată până la sfârşitul lunii iulie |
Nouă percheziţii la magazinele şi locuinţele unor persoane suspectate că vând produse de contrabandă |
O tânără s-a răsturnat cu maşina, la Ilişeşti |
Peste o mie de copii, prea ”bătrâni” ca să mai aibă şansa de a fi adoptaţi |
Pfeiffer riscă o amendă mare pentru lucrările de pe strada Baladei |
Pisică salvată de pompieri de la 12 metri înălțime |
Pledoarie pentru familie şi păstrarea valorilor spirituale a episcopului Diecezei de Iaşi, la aniversarea Bisericii Catolice |
Puţini absolvenţi de liceu îşi mai încearcă încă o dată norocul la sesiunea din toamnă a bacalaureatului |
Reduceri de până la 80% în magazinele din Shopping City Suceava |
Şase olimpici suceveni vor primi burse de merit olimpic internaţional din partea Ministerului Educaţiei |
Tânăra dusă cu elicopterul la Bucureşti, după ce-ar fi fost cuprinsă accidental de flăcări, a mai avut tentative de suicid |
Zeci de copii vor participa luna viitoare la atelierele de pictură şi sculptură organizate la Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava |
Zeci de infracţiuni constatate şi 831 de amenzi aplicate, la sfârşitul săptămânii trecute |
Zeci de profesori suceveni reclamă nereguli la corectarea tezelor de la examenul de definitivat |
Ardeleanu: "Bucovina – capitală culturală europeană" nu poate şi nu trebuie să fie un proiect de campanie |
Nistor Tătar, cel mai probabil candidat pentru Primăria Rădăuţi din partea PSD |
Bucovina Pojorâta a câştigat primul amical al verii |
Confruntări şoc, astăzi, în Cupa Monitorul |
Echipele de fotbal ale LPS riscă să fie excluse din campionatele sportive, din cauza lipsei unui teren adecvat |
Fălticeneanul Alex Vrabie se antrenează cu Rapidul |
Doar FCM Dorohoi a renunţat la dreptul de participare în Liga a II-a |
Înghesuială la Botoşani pentru bilete la meciul cu Legia Varşovia |
Nicio echipă cu punctaj maxim după primele două etape |
Suceveanul Burlacu a punctat pentru România în meciul cu Portugalia |
Căldură mare, mon cher |
C-aşa-i viaţa parlamentară, Unul moare, altul se-nsoară! |
22 iulie |
Biserica funcționează ca un trup, la fel ca şi familia |
Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, „apostol al Apostolilor“ |
“Muzica la Altitudine”, un master-class de vioară şi violoncel la Poiana Stampei |