|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
Accident cu cinci răniţi, provocat de un şofer care a depăşit neregulamentar |
Bărbat din Mănăstirea Humorului, desfigurat în bătaie de un tânăr |
Biciclistele din Suceava sunt aşteptate miercuri la evenimentul „Fustiţe pe bicicletă” |
Cinematograful Primăriei Suceava va putea fi inaugurat în septembrie |
Congresul studenţilor de la Suceava, păzit de sute de jandarmi |
Desene realizate de copii cu boli cronice, expuse în holul Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean Suceava |
Ediţie jubiliară a concursului de sărituri peste obstacole Cupa Bucovinei Romsilva |
Inginerul de 26 de ani, şef al Sănătăţii Publice din Suceava, a primit postul cadou de la UNPR |
Nicolae Goicea, preşedintele AJVPS Suceava, anchetat după ce i-a restituit ilegal armele unui subaltern care a ameninţat un primar |
Oamenii politici nu s-au înghesuit să fie alături de Traian Băsescu la înmormântarea socrului |
Peste 30 de amenzi şi un dosar penal, după un control ce a vizat comerţul agricol |
Trei candidaţi pentru fotoliul Inspectoratului Şcolar Suceava |
UE a alocat peste 15 milioane de lei pentru lucrările de regularizare a pârâului Voitinel |
Un motoscuterist beat s-a izbit într-o autoutilitară cu remorcă |
Un şofer a refuzat să-i fie testată alcoolemia, la câteva zile după ce a rămas fără permis din acelaşi motiv |
Un tânăr ieşit din discotecă, lovit violent în stradă, la Zvoriştea |
PNL a adoptat ”Rezoluția pentru Moldova”, care va scoate regiunea din sărăcie și subdezvoltare |
Bucovina Pojorâta începe pregătirea pentru primul sezon în eşalonul doi |
Cupa Monitorul se reia după două zile de pauză |
LPS Suceava a terminat campionatul pe locul șase în țară |
S-a terminat vacanța pentru jucătorii de la Rapid CFR Suceava |
Horia Tecău, campion în premieră la Wimbledon |
Patru remize în primele patru meciuri |
Se oferă 140 de milioane de euro pentru un fotbalist |
Pe cine slujesc guvernanţii, pe noi sau pe ei? |
”SirBlues” Vali Răcilă va avea lunar un recital la Suceava |
PSD (Partidul Strângător al Depreciaţilor) |
13 Iulie |
În fiecare om Dumnezeu a ascuns o comoară |
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil |
Drona care împrăştie insecte benefice pentru culturile agricole |