Timp de trei zile, de vineri până duminică inclusiv, sucevenii vor putea admira un spectacol ecvestru de excepţie, vedetele fiind cai de rasă din toată ţara, campioni la sărituri peste obstacole.
Vineri, 17 iulie, pe hipodromul Hergheliei Rădăuţi, administrat de Direcţia Silvică Suceava, va fi dat startul unei competiţii hipice de tradiţie, Cupa Bucovinei Romsilva, la care accesul este gratuit pentru toţi cei care doresc să admire caii de rasă şi să petreacă o zi în aer liber, cu muzică, voie bună, dar şi adrenalină.
Ediţia din acest an este una jubiliară, „Romsilva – 25 de ani de la înfiinţare”, valoarea totală a premiilor care vor fi acordate fiind de 25.000 de lei, după cum a precizat Sorin Ciobanu, şeful Direcţiei Silvice Suceava.
La concursul de pe Hipodromul Rădăuţi, devenit o adevărată tradiţie, fiind înscris an de an şi în calendarele competiţionale ale Federaţiei Ecvestre Române, au fost înscrişi deja peste 50 de cai de rasă din toată ţara, care vor trebui să-şi demonstreze aptitudinile în sărituri la obstacole, pe diferite grade de dificultate.
„Printre cluburile hipice și hergheliile care şi-au anunţat prezenţa la ediţia jubiliară a Cupei Bucovinei Romsilva, cu unii dintre cei mai valoroşi cai de rasă din România, se numără cele din Piatra Neamț, Târgu Mureş, Iaşi, Bacău, Cluj şi București, în vreme ce judeţul Suceava va fi reprezentat de Herghelia Rădăuţi, dar şi de cluburi hipice private”, a precizat directorul comercial al Direcţiei Silvice Suceava, Cătălin Diaconescu.
Herghelia Rădăuţi se numără printre principalele nuclee de cai pur-sânge Shagya arab din lume, dar aici se găsesc şi frumoase exemplare de cal de sport românesc, care au rezultate deosebite la săriturile la obstacole.
Programul de desfăşurare a competiţiilor include 13 probe.
Vineri, 17 iulie, de la ora 10.00, în concurs vor participa caii debutanţi, cu sportivi debutanţi şi amatori, de la ora 12.00 – probele la copii, de la 16.00 – juniorii, iar de la 19.00 va fi o probă mai dificilă, de nivel C.
Sâmbătă, 18 iulie, va avea loc şi festivitatea de deschidere oficială a concursului, de la ora 14.00, dar, înainte de asta, de la ora 10.00, vor începe şi probele de concurs, ultima, cea mai grea, fiind programată de la ora 18.00.
O probă interesantă se anunţă a fi cea „în oglindă”, de la 15.30, când concurenţii vor pleca de la linia de start doi câte doi, în acelaşi timp, pe trasee identice, urmând să se vadă care ajunge primul la capăt, fără a doborî obstacolele şi într-un timp cât mai scurt.
Duminică, 19 iulie, startul probelor din concurs va fi dat tot de la ora 10.00, din două în două ore având loc câte o altă probă. Astfel, de la ora 14.00 va avea loc proba de ştafetă de doi călăreţi, iar de la ora 16.00, proba special, cu 3-4 baraje. La finele competiţiei vor fi desemnaţi câştigătorii întregului concurs, în baza clasamentului din cele trei zile.
Competiţia hipică Cupa Bucovinei este organizată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Direcţia Silvică Suceava, în colaborare cu Federaţia Ecvestră Română.