|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
211 elevi suceveni își fac campanie electorală pentru funcții în Consiliile Elevilor |
Apa caldă revine de astăzi la robinetele sucevenilor |
Bătrână de 77 de ani, atacată în propria casă şi violată de un consătean |
Centrul de Excelenţă pentru elevii performanți la matematică îşi reia activitatea |
Cooperativa Agricolă Bucovina, lansată oficial în prezenţa partenerilor francezi |
Doi copii şi mama lor au suferit arsuri pe corp, după ce au încercat să aprindă focul în sobă |
Fostul primar din Cornu Luncii a murit la numai 47 de ani |
Inspectoratul Şcolar Suceava face bilanţul activităţii din anul şcolar trecut |
Lungu se plânge că n-a fost susţinut pentru proiecte mari de fostul guvern PDL |
„Medicul” care buzunărește oameni pe stradă şi le fură banii a apărut din nou prin Suceava |
Noi condamnări pentru soţii Severin şi Aneta Tcaciuc |
O familie întreagă cercetată pentru agresarea a doi polițiști |
Oprire a apei reci în zona Cuza Vodă II, din cartierul Burdujeni |
Premiu pentru Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj „Uzina de Apă” Suceava, la Bienala Naţională de Arhitectură |
„Procurorul” Ovidiu Rusu, condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare într-un nou dosar |
Profesoara care i-a tăiat bretonul unui elev a demisionat din funcţia de director adjunct al Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu" din Fălticeni |
Sucevenii, recompensaţi cu reduceri la cumpărături, pentru reciclarea deşeurilor |
Tânărul prins cu 15.000 de pachete de ţigări ascunse în mochete de tip gazon, eliberat de judecătorii suceveni |
Un tânăr de 23 de ani, mort după un accident provocat de un alt tânăr, beat şi fără permis |
Un tânăr de nici 18 ani, principalul suspect în cazul bărbatului împuşcat cu sânge rece |
Unde fugim de-acasă... |
Zonă de agrement modernă, cu debarcader, terenuri de tenis şi locuri de joacă pentru copii, la baza parcului Şipote |
Iohannis, aclamat de peste 1.000 de oameni la Dărmănești |
Senatoarea Miron îl pune la zid pe Flutur pentru că i-a interzis să ia cuvântul la întâlnirea cu Iohannis |
Sute de fălticeneni s-au întâlnit ieri cu Klaus Iohannis, candidatul ACL pentru funcția de președinte al României |
S-au stabilit partidele din optimile Cupei |
Sucevenii au oportunitatea să schimbe din nou liderul |
Apa caldă – cum se negociază o minune |
Apelul Partidului România Mare către suceveni |
23 Octombrie |
Cuvinte de lacrimă la plecarea unui bun coleg |
„Două voci, patru mâini şi un pian”, la Auditorium „Joseph Schmidt” |
Festivalul-concurs internaţional de folclor „Cântecele Neamului” |
„Salonul de toamnă” al Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România |