|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
A văzut cum un individ le-a incendiat locuinţa, a doua oară, în aceeaşi noapte |
Anul trecut au fost înfiinţate 69 de firme care au capital străin |
Apa rece, oprită astăzi pe două străzi din cartierul Areni |
Au apărut primii mopedişti cu dosare penale pentru că nu au permis |
Campanie de prevenire a absenteismului, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” |
Circa 2.500 de elevi suceveni sunt scutiţi medical de la orele de sport |
Fabrica de sticlă din Fălticeni a ajuns pe mâna hoților de fier vechi |
Ion Lungu a discutat cu ministrul Finanţelor acordarea unui credit de 13 milioane de lei |
Judeţul Suceava a contribuit anul trecut la bugetul de stat cu suma de 1,25 de miliarde de lei |
„Miss & Mister Bucovina”, ediţia a II-a, la Iulius Mall |
Nereguli grave în transportul public de persoane, mai ales cel cu microbuze |
O bătrână de 97 de ani a ars de vie după ce a luat foc în timp ce stătea pe sobă |
Oficiul poștal de la Șcheia, modernizat cu sprijinul primăriei |
Patinoarul Areni mai rămâne deschis doar până duminică |
Percheziţii în cazul mai multor furturi cu prejudiciu de 13.000 de lei |
Primăria Suceava a autorizat 45 de tarabe de vânzare a mărţişoarelor |
Propunere democrat-liberală: viitoarele regiuni să se suprapună cu circumscripţiile Curţilor de Apel |
Spitalul Judeţean a demarat negocieri cu investitori privaţi în vederea înfiinţării unui centru de Radioterapie |
Tatăl care şi-a lovit fetiţa cu un topor în cap, pus sub acuzare pentru tentativă de omor |
Trafic de motorină şi uz de armă lângă Gara CFR Dorneşti |
Un copil în vârstă de un an şi patru luni, decedat după ce s-a înecat cu o sămânţă de floarea-soarelui |
Un fals medic cardiolog „controlează” bătrânii de portofele, în centrul Sucevei |
Un tânăr de 23 de ani a murit după ce un copac a căzut peste el |
Unde fugim de-acasă... |
Universitatea „Ştefan cel Mare” a câştigat procesul cu Ministerul Educaţiei |
Senatorul Mihai Neagu a preluat conducerea PC Suceava |
Bucovina Rădăuţi şi-a luat atacant de culoare |
Cupa Mărțișorului va aduna peste 120 de copii la Ipotești |
Găldean, I. Plămadă şi Preda, remarcaţii Rapidului după amicalul cu Ceahlăul II |
Gigi Becali spune că jucătorii Stelei vor primi câte 100.000 de euro dacă vor câştiga Liga Europa |
Mihai Stoica: Pentru meciul Steaua - Chelsea mai sunt doar 200 de bilete |
Mirel Rădoi a ratat un penalti în Liga Campionilor Asiei |
Mutu a efectuat primul antrenament după două săptămâni |
Ajutorul suplimentar pentru curent şi gaze naturale, 18 sau 23 lei, în funcţie de venituri |
Antonescu: Până în 15 mai se vor putea depune propunerile de modificare a Constituţiei |
BOR a cheltuit în 2012 aproape 70 de milioane de lei pentru activităţi social-filantropice |
CC a declarat neconstituţionale modificările aduse Statutului parlamentarilor |
Constanţa:Femeie reţinută după ce a încercat să plătească asasini pentru a-i ucide fostul soţ |
Despăgubirile cetăţenilor cu foste proprietăţi în Basarabia, Bulgaria şi Serbia, eşalonate pe 10 ani |
Guvernul începe un program de concedieri în 16 companii din energie, din acest an până în 2018 |
Iliescu: Rămânerea lui Băsescu în politică era inevitabilă |
MOL România: Unii români ar putea renunţa la maşină din cauza scumpirii carburanţilor |
ONG-urile numără banii adunaţi în campania doi la sută prin beneficiarii sprijiniţi |
Posturile vacante din asistenţă socială pot fi ocupate cu condiţia încadrării în cheltuieli |
28 Februarie 2013 |
Papa Benedict al XVI-lea evocă "apele agitate" din perioada Pontificatului său |
Rugăciunea Sf. Nicolae Velimirovici către Maica Domnului |
Aston Martin DBS își încheie cariera cu o ediție specială |
Audi A6 promite un consum de 4,5 litri |
Citroen plănuiește trei noi modele premium |
Mercedes lucrează la un coupe rival cu Porsche 911 |
Recomandările medicilor britanici împotriva obezităţii |
Adele, artista cu cel mai bine vândut album în 2012 |
Andreea Raicu a pozat pentru doi fotografi celebri la Londra |
George Clooney a fost premiat pentru implicare socială şi politică, în Germania |
O companie franceză a prezentat o folie care încarcă smartphone-urile cu energie solară |
Românii îşi beau cafeaua dimineaţa în timp ce îşi accesează contul de Facebook |
De la stindardul geto-dacic, la drapelul mişcării democratice din 1989 |
„Dresorul” şi „Dl. Goe”, pe scena suceveană, în aprilie |
Expoziţia de pictură, grafică şi sculptură „Suprapuneri” |
Un document inedit, pentru colecţia Muzeului Bucovinei |
Dimitrie DAN |
Consideraţii... |