Tot mai puţini elevi recurg la un instrument eficient pentru a ocoli orele de educaţie fizică şi sport, respectiv scutirea medicală. Campioni ai „chiulului” de la orele de sport sunt liceenii din mediul urban, care îşi scot scutire fie din comoditate, fie că este vorba de boli reale.
Cu toate că elevii care tratează periferic această disciplină nu sunt puţini deloc, profesorii de specialitate semnalează o scădere a numărului de scutiri prezentate de către aceştia.
Potrivit lui Gheorghe Coman, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), „din cei peste 94.000 de elevi de la învăţământul de zi, 2,41% sunt scutiţi medical de la activităţi sportive. Cei mai mulţi dintre cei care prezintă scutiri sunt elevi de liceu. De regulă, numărul fetelor scutite medical este mai mare decât cel al băieţilor, mai ales în ciclul liceal, iar ponderea mai însemnată a elevilor scutiţi este în mediul urban”. Potrivit acestuia, în anul 2008, peste 4% dintre elevii din judeţ prezentau scutiri medicale în prezent, numărul acestora a scăzând semnificativ.
„La nivel naţional, ne situăm foarte bine, ţinând cont că suntem printre primele zece judeţe cu cele mai puţine scutiri medicale”, a mai explicat Gheorghe Coman.
Profesorii de specialitate aşteaptă suplimentarea orelor de sport
Noul proiect de plan - cadru propus de Ministerului Educaţiei, plan ce prevede suplimentarea orelor de sport, este privit cu multă receptivitate de către cadrele didactice de specialitate din judeţ care contestă, totodată, numărul scăzut de ore aferent acestei discipline.
„Cu toate că în orarul elevilor din ciclul gimnazial sunt consemnate două ore de Educaţie fizică şi sport, ei nu ocolesc această disciplină. La liceu situaţia e puţin diferită. Ei vin cu scutiri, iar noi nu avem competenţa de a contesta un act medical emis. De multe ori părinţii sunt cei care solicită medicilor eliberarea scutirilor medicale, fără a conştientiza că de fapt fac un rău copilului, că sedentarismul de la vârstă atât de fragedă e un criminal al sănătăţii”, a explicat un cadru didactic de educaţie fizică şi sport din judeţ.
Ministerul Educaţiei prevede în proiectul de plan-cadru pentru învăţământul primar, pentru anul şcolar 2013- 2014, două ore de educaţie fizică şi alte două ore pentru disciplina Muzică şi mişcare. Totodată, la ciclul gimnazial, numărul orelor de sport ar urma să crească de la două la patru, iar la clasa a IX-a ar urma să fie câte două ore pe săptămână.
„Din observaţiile noastre am sesizat că în ultima perioadă elevii nu se mai feresc de orele de sport. Poate că acest fapt se datorează şi mediatizării în presă, în mediul online, a activităţilor fizice, a unui stil de viaţă sănătos care implică în mod imperativ activitatea fizică. Cu toate că se respectă programa şcolară, în prezent ora de Educaţie fizică şi sport e mai relaxată, lucrăm diferenţiat şi propunem exerciţii personalizate în funcţie de capacitatea fiecărui elev, iar probele de control sunt mai atractive. Cât priveşte elevii care au scutiri medicale, în 90- 95% din cazuri acestea sunt justificate”, a declarat Maria Reuţ, profesor de sport în cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară.
(28 feb 2013, 12:48:21