Sentinţa finală în cazul procesului dintre Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) şi Ministerul Educaţei a fost dată în favoarea instituţiei sucevene, iar ordinul emis de ministerul de resort prin care USV este o institiţie de învăţămâmânt superior bazată doar pe educaţie a fost anulat.
Conform reprezentanților USV, „după mai bine de un an, universitatea noastră a obţinut pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti juste pentru învăţământul superior sucevean şi naţional. Cu acest prilej, reafirmăm faptul că Universitatea <Ştefan cel Mare>din Suceava este deschisă oricărei evaluări şi oricărei competiţii care se realizează pe baze corecte, responsabile şi transparente. Astăzi, suntem nevoiți să constatăm că lucrurile din trecut nu se mai pot schimba, prejudiciul de imagine nu poate fi compensat, dar nu renunţăm la obligaţia de a îndrepta toate eforturile spre asigurarea unui prezent stabil şi a unui viitor mai bun pentru întreaga comunitate academică suceveană, dar şi pentru populaţia din partea de Nord-Est a ţării”.
Conform acestora, sentinţa nu este definitivă, iar reprezentanţii ministerului de resort au dreptul să facă recurs în termen de 15 zile de la comunicarea sentinţei, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, Curtea de Apel Suceava a transmis că „prin sentinţa din 27 februarie s-a anulat Ordinul MECTS nr. 5262 din 5.09.2011 privind constatarea rezultatelor clasificării universităţilor. Totodată, s-a anulat Ordinul MECTS nr. 3998 din 5.05.2012 privind metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din România pentru anul 2012”.
Procesul dintre Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Ministerul Educaţiei, prin care USV cere ministerului daune de peste patru milioane de lei, a fost amânat de patru ori până să se pronunţe sentinţa. Cu toate că prejudiciile financiare aduse universităţii au fost evaluate la suma de 4,6 milioane de lei, pentru a nu prelungi procesul, reprezentanţii USV au renunţat la cererea privind obligativitatea plăţii acestei sume. Suma cerută de USV reprezintă banii pe care instituţia ar fi trebuit să-i primească dacă nu ar fi fost clasificată pe o poziţie inferioară în rândul universităţilor de stat.
Potrivit conducerii USV, clasificarea universităţii ca instituţie de învăţământ superior de categoria a treia, centrată doar pe educaţie, a dus la pierderea a aproape 20% din bugetul pe care instituţia ar fi trebuit să-l primească. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, universităţile româneşti au fost clasificate în trei categorii, şi anume universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi, respectiv, universităţi de cercetare avansată şi educaţie.
Ministerul Educației nu a ținut cont de evaluarea Asociaţiei Europene a Universităţilor
Înainte de apariţia Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Senatul USV a solicitat evaluarea externă a instituţiei de către Asociaţia Europeană a Universităţilor (AEU). Raportul de evaluare al comisiei de experţi străini, care a efectuat analiza în două etape, pe parcursul a circa opt luni de zile, a fost făcut public pe site-ul AEU.
„Această comisie, incluzând actuali şi foşti rectori şi prorectori ai unor universităţi europene prestigioase, a studiat sute de pagini de documente şi analize, a discutat cu sute de profesori, studenţi şi personalităţi externe universităţii, asumându-şi public, în final, un raport de evaluare a USV în care este evidenţiată misiunea de educaţie şi cercetare a universităţii sucevene”, transmite conducerea USV.
În luna în care comisia de experţi internaţionali prezenta raportul privind USV, Ministerul Educaţiei a publicat o listă întocmită fără ca universitatea să fie vizitată măcar de un singur expert.
„Nu cunoaştem ca alte universităţi din România să fi primit vizite ale experţilor AEU cu acelaşi scop. Timp de aproape un an şi jumătate Ministerul Educaţiei nu a prezentat vreun document pe baza căruia a fost întocmită această împărţire a universităţilor pe cele trei categorii”, au mai explicat reprezentanți ai universității.
(28 feb 2013, 14:00:30
După ce a câştigat procesul cu Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, conducerea Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava a publicat un comunicat de presă în care afirmă că decizia privind clasificarea universităţilor din 2011 a fost bazată pe "voinţa arbitrară" a fostului ministru Daniel Funeriu, că "este nevoită să constate că lucrurile din trecut nu se mai pot schimba, prejudiciul de imagine nu poate fi compensat".