|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
Centru cu copii foarte bolnavi, în aşteptarea banilor pentru reorganizare |
Clubul din cel mai înalt turn al Sucevei |
Controale în pensiunile şi hotelurile din judeţ |
Copii de dimensiuni XXL |
Darex aduce în Suceava noul Renault Megane şi noul Megane Coupe |
Două eleve îl acuză de tentativă de viol pe un angajat al şcolii la care învaţă |
Explozie urmată de incendiu, la o gospodărie din Zvoriştea |
Graniţa de nord-est a ţării supravegheată din elicopter |
O alternativă de petrecere a timpului liber şi de descoperire a aptitudinilor. Dându-le copiilor ocupaţie, violenţa în rândul acestora va scădea. |
Peste o sută de elemente de muniţie, descoperite la lucrări agricole |
Posturi puţine şi salarii mici, oferta pentru miile de şomeri ai crizei |
PSD şi PD-L au anunţat ieri noii şefi de instituţii descentralizate |
Radarele fixe, record de amenzi în săptămâna din perioada Paştelui |
Şeful ISU Suceava, colonelul Lucel Lulciuc, a ieşit ieri la pensie |
Ţigări de contrabandă în trusa de prim-ajutor |
Trăiesc ca într-o familie, deşi sunt departe de cei care le-au dat viaţă |
Trimis în judecată după ce-a distrus Logan-ul Poliţiei |
Un mort şi patru răniţi, după ce s-au răsturnat cu un Nissan Terrano de mai multe ori |
Ioan Bălan: „PD-L şi PSD schimbă viceprimarii din Fălticeni şi Rădăuţi” |
Medaliat după doar şase luni de şah |
Rapid a primit 15 goluri pe Iţcani |
Semifinala Challenge Cup se dispută cu casa închisă |
Sucevenii nu iau în calcul decât victoria |
Dinamo a luat o gură de oxigen la Constanţa |
Timişorenii ameninţă cu boicotarea meciului de Cupa României cu Dinamo |
Un prinţ la Cotroceni |
Becali: E bine să analizeze CSM eliberarea mea |
Chişinăul a respins propunerea României pentru postul de ambasador |
Guvernul explică demiterea şefilor deconcentratelor invocând recomandări ale CE |
Premiu de peste 8,8 milioane de euro, la Loto 6/49 de duminică |
25 Aprilie |
Duminica Tomei - Despre îndoiala în credinţă |
Metaniile şi îngenuncherile |
BMW Seria 5 GT se lansează în noiembrie de la 37.000 de euro |
Mitsubishi Concept cX intră în producţia de serie |
Opel Astra ecoFlex, ambasadorul mediului |
Seat Leon Cupra Facelift, pregătită să debuteze la Barcelona |
Anorexia poate fi tratată cu ajutorul familiei |
Răsfăţ de sezon pentru un ten luminos |
Biletele la concertul Patriciei Kaas de la Bucureşti, între 110 şi 435 de lei |
Keira Knightley "urăşte" site-urile de socializare |
Elevii care mestecă gumă au rezultate mai bune la matematică |
Hotelurile din Moscova au crescut tarifele înainte de Eurovision |
O colecţie de tablouri pictate de Hitler, vândută la licitaţie pentru 106.500 de euro |
Rockerii se epuizează la fel de mult ca muncitorii din construcţii |