Mestecatul gumei poate ajuta la îmbunătăţirea rezultatele şcolare, potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii americani, prezentat la conferinţa organizată de American Society for Nutrition din New Orleans, informează Reuters.
Multe şcoli din Statele Unite interzic elevilor să mestece gumă, deoarece aceştia obişnuiesc să o lipească de scaune sau de bănci.
O echipă de cercetători condusă de Craig Johnston, de la Baylor College of Medicine din Houston, a descoperit că elevii care mestecă gumă în timpul orelor de matematică obţin note mai mari la testele standard de la jumătatea semestrului şi calificative mai bune la sfârşitul anului şcolar, comparativ cu elevii care nu mestecă gumă.
Studiul a fost comandat de o companie producătoare de gumă de mestecat, care a primit, de-a lungul timpului, numeroase mărturii de la clienţii ei, care au spus că aceasta îi ajută să se concentreze mai bine. Compania a început cercetările ştiinţifice în urmă cu patru ani, pentru a verifica dacă aceste afirmaţii sunt adevărate.
Astfel, cercetătorii au monitorizat 108 elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, din oraşul american Houston, care frecventau o şcoală în care cei mai mulţi copii proveneau din familiile cu venituri mici, de origine hispanică.
Jumătate dintre ei au primit gumă fără zahăr, pe care trebuia să o mestece în timpul orelor, acasă şi în timpul testelor. Ei au mestecat gumă în 85% din timpul orelor de matematică şi în 36% din timpul petrecut acasă. Celălalt grup de elevi nu a primit gumă de mestecat.
După 14 săptămâni, elevii care au mestecat gumă au obţinut note cu 3% mai mari la un test de aptitudini standard (Texas Assessment of Knowledge and Skills), comparativ cu copiii care nu au mestecat gumă. De asemenea, elevii care au mestecat gumă au obţinut la sfârşitul anului şcolar note mai bune decât colegii lor care nu au folosit guma de mestecat.
Un alt studiu a sugerat faptul că mestecatul gumei poate reduce nivelul de cortisol din organism, un hormon al stresului, fapt care contribuie la creşterea capacităţii de concentrare.
(25 apr 2009, 13:48:06
ai mai, ce Dumnezeu, nu se mai vinde guma ?