Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava efectuează în această perioadă o acţiune de control în unităţile de cazare şi de alimentaţie publică din judeţ.
Şeful OJPC Suceava, Elena Oanea a declarat că „pe lângă unităţile de cazare, verificările se vor extinde şi asupra furnizorilor de pachete turistice, precum agenţiile de turism şi a furnizorilor de servicii de agrement”. OJPC a demarat controalele în unităţile de cazare din judeţ încă dinaintea sărbătorilor pascale, iar acţiunea se va derula până la începutul lunii mai, şi anume după terminarea minivacanţei de 1Mai.
Şeful OJPC Suceava a mai spus că „în momentul de faţă se află în cercetare o reclamaţie vizând o pensiune din zona Vatra Moldoviţei, reclamaţie care a fost înregistrată chiar în ziua de Paşte”.
În cadrul controalelor premergătoare Paştelui, inspectorii OJPC au verificat 53 de operatori economici din judeţ, au descoperit 700 de kilograme de produse alimentare cu abateri şi au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 25. 000 de lei.