Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, ieri, că este bine că se analizează eliberarea sa de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar îşi doreşte ca această instituţie să verifice şi arestarea lui.
"E bine să analizeze eliberarea, dar să analizeze şi cum s-a făcut arestarea. Să analizeze şi aia, şi aia", a spus Gigi Becali.
Finanţatorul stelist a precizat că nu-l mai interesează ce se întâmplă în fotbal.
"La fotbal e distracţie. Sunt lucruri mult mai urâte, cum e arestul, acolo nu ai aer, nu ai dreptul la informare. Nu o să-l mai vedeţi pe Becali ăla pe care îl ştiaţi voi. Îmi văd de familia mea şi de copiii mei. La revedere fotbal", a mai spus Becali.
Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat, joi, în urma unor articole cu privire la eliberarea din arest a lui Gigi Becali, respectiv în legătură cu modul în care a fost repartizat dosarul la Tribunalul Bucureşti, unde cu două voturi din trei s-a hotărât punerea în libertate a acuzatului.