|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
26 de tineri care au părăsit sistemul de protecţie, sprijiniți de Fundația „Hope and Homes for Children România” pentru integrarea socio-profesională |
34 de elevi și 17 angajați din învățământ, confirmați cu Covid. Două clase au trecut în online |
Activitate online de promovare a cântecului francez și francofon, organizată de Alianța Franceză din Suceava |
Bărbat evacuat din casă după ce și-ar fi agresat concubina și fiica |
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” și-a premiat câștigătorii proiectului „Pădurea în banda desenată digitală” |
Comerț cu 10.000 de porci, blocat la cea mai mare fermă din Suceava. „Dacă se prelungesc restricțiile ne apucăm de crescut râme” |
Declararea Anului 2021 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” |
Iarna cu cele mai bogate precipitații pentru stațiunea Vatra Dornei |
Incendiu la cantonul silvic din Gura Haitii - Șaru Dornei |
Iulius Mall Suceava investește 40 de milioane de euro în extinderea cu încă 14.000 mp |
Lucian Harșovschi: „Locul animalelor nu este pe stradă!”. Adăpostul și sterilizarea, soluții civilizate |
Noi membri în Societatea Scriitorilor Bucovineni |
O clinică stomatologică cu patru niveluri ar urma să fie construită lângă o biserică, la bulevardul principal al Sucevei |
Pensionările și gradul redus de ocupare a posturilor, marea problemă a instanțelor sucevene |
Piese auto din dezmembrări pentru o mare gamă de vehicule, la Mirel & M SRL Udeşti |
Prinsă cu permis fals după ce a ”picat” la radar cu 126 de km/h în localitate |
Un sculptor a murit după ce și-a încheiat lucrarea de căpătâi: Biserica ”Trei Ierarhi” în lemn |
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea un centru de cercetare la Dorna Candrenilor |
16 formații vor participa la campionatul de futsal organizat de AJF Suceava |
Atleții suceveni au început bine sezonul indoor |
Spunem NU violenței în școală! |
“Drumuri rădăuţene” |
„Acolo unde este smerenie adâncă, acolo sunt lacrimi îmbelșugate” |
Părintele Mitropolit Bartolomeu Anania a fost pomenit la Mănăstirea Dragomirna |
Carantina se reduce la 5 zile pentru cei care nu au certificat verde Covid |
O treime din sucevenii testați în weekend au fost depistați cu Covid |
Opt decese Covid în 24 de ore: două la Rădăuți și câte unul la Frasin, Ipotești, Suceava, Vatra Dornei, Râșca și Șcheia |
”Să-l ardză în foc de viu...” |