COMUNA CORNU LUNCIIa semnat Contractul de finanțare nr. 7477/28.12.2021 cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Organism Intermediar, pentru proiectul „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A ȘCOLII GIMNAZIALE BĂIȘEȘTI DIN COMUNA CORNU LUNCII, JUDEȚUL SUCEAVA", cod SMIS 139551.
Finantarea este asigurată prin Programul Operațional Regional2014-2020,Axa prioritară 3 – “Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 - “Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și in sectorul locuințelor”, Operațiunea B - “Clădiri publice”.
Valoarea totală a proiectului este de 2.939.344,49 lei, din care valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului este 56.237,79 lei și finanțarea nerambursabilă de 2.755.651,70 lei (din care contribuția din FEDR - 2.390.106,06 lei).
Perioada de implementare a proiectului: 29.05.2020 - 31.10.2023.
Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului:
Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale Băișești din comuna Cornu Luncii, județul Suceava de la clasa energetică B la clasa energetică A, prin implementarea unui set de măsuri de reabilitare termică.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Reducerea nivelului anual specific al gazelor cu efect de seră cu minim 46,82% față de valoarea înregistrată la începutul implementării proiectului, conform raportului de audit energetic, prin implementarea măsurilor specifice de reabilitare termică.
2. Reducerea consumului anual de energie primară cu minim 59,41% față de valoarea înregistrată la începutul implementării proiectului, conform raportului de audit energetic, prin implementarea măsurilor specifice de reabilitare termică.
3. Reducerea consumului anual de energie finală din surse neregenerabile cu minim 93,84% față de valoarea înregistrată la începutul implementării proiectului, conform raportului de audit energetic, prin implementarea măsurilor specifice de reabilitare termică.
4. Reducerea consumului anual specific de energie primară pentru încălzire din surse neregenerabile cu minim 80,61% față de valoarea înregistrată la începutul implementării proiectului, conform raportului de audit energetic, prin implementarea măsurilor specifice de reabilitare termică.
5. Creșterea consumului anual de energie primară din surse regenerabile până la minim 81,40% din consumul total de energie primară înregistrată la finalul implementării proiectului, ca urmare a introducerii unor măsuri de utilizare a energiei regenerabile.
COMUNA CORNU LUNCII
Sat Cornu Luncii, comuna Cornu Luncii, str. Primăriei, nr. 51, județul Suceava, persoana de contact: Fron Gheorghe – responsabil monitorizare proiect, tel./fax: +40230542296 / +40230542296, e-mail:secretar_cornuluncii@yahoo.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.