|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
Alexandru Șcheul şi drumul către expoziţia unei pasiuni motorizate |
Bărbatul acuzat că transporta lemnul de contrabandă vândut de fostul şef de post din Moldoviţa, achitat de instanţă |
Canotorii şi atleţii suceveni clasaţi pe primul loc la campionatele mondiale şi europene vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean |
Conducerea şi sindicatul din exploatarea uraniului acuză falimentarea intenţionată a companiei |
Consiliere pentru o carieră de succes, pentru liceeni din judeţ |
„Dansează şi donează!”, eveniment caritabil la Vivendi |
Flutur propune realizarea proiectului „Poiana Bucovinei” pe o suprafaţă de 92 de hectare pe platoul Masivului Rarău |
Încarcerat în penitenciar, după ce a comis o nouă infracţiune în perioada de încercare |
Indicatoare „Punct negru” pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal |
Liceeni câmpulungeni, finalişti în cadrul unui concurs de robotică al Agenţiei Spaţiale Române |
Locuitorii a 17 scări de bloc din Zamca, fără apă caldă, până la 1 noiembrie |
Lungu, supărat pe firma angajată să aducă energia electrică în cartierul Europa |
Peste 46.000 de piese aparţinând Muzeului Bucovinei au fost digitizate în cadrul unui proiect european |
Primele stații de alimentare rapidă a mașinilor electrice, montate în Centru, Obcini și Burdujeni |
Proxeneţii „Palea” şi „Gimi”, condamnaţi la închisoare de magistraţii suceveni |
Sancțiuni de 33.000 de lei aplicate de Garda Forestieră la Panaci și Poiana Stampei |
Social-democraţii consideră că Gheorghe Flutur dă dovadă de o „candoare ipocrită” atunci când acesta acuză actualul Guvern că a uitat de judeţul Suceava |
Şoferi prinşi circulând cu viteze în jurul a 150 de km/h, pe drumul pe care au avut loc în ultimul timp accidente groaznice |
Străzile distruse de lucrările de termoficare din Zamca, fără şanse de refacere curând |
Tânără acroşată pe trotuar de un şofer băut, care a scăpat maşina de sub control |
Tată şi fiu judecaţi pentru contrabandă. Primul a murit, iar al doilea va sta 5 ani după gratii |
Un incendiu a distrus locuința unei bătrâne din comuna Șaru Dornei |
Universitatea din Suceava organizează, în premieră, Târgul Internaţional de Inventică şi Educaţie Creativă pentru Tineret |
Virginel Iordache: Politica de apărare pe care Guvernul şi-o propune este de a adapta Armata Română la riscurile şi provocările specifice actualului context geopolitic |
Arcaşii din judeţ au încheiat competiţiile naţionale în aer liber la naţionalele de field |
Florentin Petre a intrat în pâine la Foresta |
Juniorii de la CSM au început campionatul şi au luat contact cu gheaţa pentru prima dată în acest sezon |
Sebi Gheorghe va oficia semifinala Campionatului Mondial de juniori dintre Brazilia și Anglia |
Victorii clare pentru fruntaşele celor două serii |
25 Octombrie |
Familia, un tezaur al valorilor moral-creștine |
ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în această seară la Biserica „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava |
Expoziţie dedicată eroului necunoscut din Primul Război Mondial |
Lansare de carte, astăzi, la Biblioteca Bucovinei |
Manifestări jubiliare, la 75 de ani de la întemeierea revistei „Bucovina literară” |