Poliţiştii rutieri au organizat o amplă acţiune de control cu radarele pe DN 2E, care leagă Gura Humorului de Fălticeni, prin Cornu Luncii. Trei radare au fost angrenate în acţiuni zilnice pe acest drum şi nu au lipsit nici de această dată şoferii vitezomani. Vârfurile au fost atinse de trei conducători auto înregistraţi de radare în timp ce circulau cu viteze între 145 şi 151 de kilometri la oră.
Poliţiştii au acţionat cu prioritate pe acest drum în condiţiile în care pe DN 2E s-au produs recent accidente deosebit de grave, în care au murit opt oameni. Accidente care au avut printre cauzele principale chiar viteza excesivă.
Peste 200 de amenzi şi 18 permise ridicate
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a declarat că având în vedere situaţia operativă de pe DN 2 E, în perioada 19-23 octombrie poliţiştii au acţionat zilnic cu radarele pe sectorul Spătăreşti – Păltinoasa, între orele 10:30-13:30 şi 14:30-17:30.
Acţiunea a avut în primul rând un rol preventiv, mai ales că şoferii s-au avertizat imediat unul pe altul cu privire la prezenţa radarelor. Cel mai important este însă că vitezele de rulare au fost reduse de conducătorii auto pe perioada controalelor şi nu au fost accidente. Chiar şi aşa au fost aplicate 212 amenzi, în valoare de aproape 80.000 de lei, din care cele mai multe – 138 – pentru depăşirea regimului legal de viteză.
Nu mai puţin de 18 şoferi au rămas fără permise de conducere în urma acţiunii de pe DN 2E. 15 dintre ei pentru depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 50 de km/h, iar trei pentru depăşiri neregulamentare.
Viteze la care un accident nu mai poate fi evitat
La capitolul exemple, un şofer în vârstă de 29 de ani, din comuna Mălini, a fost înregistrat de radar cu 151 de km/h, pe DN 2E, în afara localităţii, pe o porţiune limitată la 90 de km/h.
Într-un alt caz, un şofer în vârstă de 33 de ani, din Iaşi, a fost înregistrat de radar pe DN 2E, în afara comunei Rădăşeni, cu 149 km/h, tot la limită de 90 de km/h.
Un al treilea exemplu este legat de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Baia Mare, surprins de radare pe DN 2E, în afara localităţii Sasca, cu 145 de km/h.
Toţi trei au depăşit cu mai mult de 50 de km/h limita admisă pe respectiva porţiune de drum, astfel că, pe lângă amenzi, au rămas şi fără permisele de conducere pentru 90 de zile.
Două accidente, opt morţi
DN 2E nu a fost ales întâmplător pentru acest control cu radare. Drumul care leagă Fălticeni de Gura Humorului, prin Cornu Luncii, a fost dintotdeauna unul periculos, cu accidente produse din cauza vitezei. Asta pentru că drumul este unul întins, cu lungi porţiuni fără curbe, iar aul acesta s-a turnat un strat nou de asfalt, de la Păltinoasa şi până la Sasca Mare.
Din păcate, viteza excesivă poate duce la tragedii greu de descris în cuvinte. Pe DN 2E s-a produs accidentul de pe 14 octombrie, dintre Cornu Luncii şi Rădăşeni, cel mai grav produs în ultimii ani în judeţul Suceava, în care au murit şase oameni. O tragedie ale cărei ecouri nu s-au stins şi care a avut în prim-plan viteza excesivă a conducătorului auto care a pătruns pe contrasens, în maşina condusă de preotul Petrică Gavril (acul vitezometrului s-a blocat la 130 de km/h).
Tot pe DN 2E şi tot în luna octombrie, pe raza satului Brăieşti, comuna Cornu Luncii, o autoutilitară Mercedes s-a zdrobit la propriu de un tir, iar ambii bărbaţi care se aflau în prima maşină au murit.
Aceste tragedii recente nu sunt nici pe departe singulare pe acest drum.
Altă amplă acţiune pentru depistarea şoferilor băuţi
Tot în ultimele zile poliţiştii au desfăşurat şi o amplă acţiune de control pentru depistarea şoferilor băuţi.
În intervalul 20-22 octombrie, poliţiştii au acţionat cu precădere seara şi noaptea, verificând cu aparatul etilotest 214 conducători auto.
Au fost constatate 10 infracţiuni, au fost aplicate 73 de amenzi, în valoare de peste 30.000 de lei, şi reţinute două permise de conducere.
Spre exemplu, un bărbat de 31 de ani, din comuna Dorna Arini, a fost depistat la volanul unui autoturism, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, în timp ce avea o concentraţie alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Din fericire, prezenţa activă a poliţiştilor în teren a făcut ca aceşti şoferi să fie opriţi înainte de producerea unor tragedii”, a declarat comisarul Epureanu.