|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
140 de copii navetişti se înghesuie într-un singur microbuz şcolar |
A pus un minor să-i conducă maşina, pentru că el era beat |
Băiat de 15 ani, accidentat pe trecerea de pietoni |
Caz de braconaj pe fondul de vânătoare al Universităţii Suceava, pedepsit lejer de judecători |
Elevii Seminarului Teologic ars în incendiul de la Mănăstirea Sf. Ioan vor putea continua studiile în clădirea unui liceu sucevean |
Femeie găsită fără suflare, îngheţată bocnă, lângă Mănăstirea Orata |
Lăsat fără bani pe card, după ce l-a rugat pe fiul concubinei sale să-l ajute la bancomat |
Nu avea bani, justificarea unui hoţ care a lăsat două blocuri turn pe întuneric |
O nouă tranşă de bani, achitată anticipat de Primăria Suceava, pentru achiziţia de combustibil la Bioenergy |
Peste 200 de străzi din Suceava, programate să fie reparate anul acesta |
Sediul Arhiepiscopiei şi Seminarul Teologic, transformate în scrum |
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră ar putea fi audiat în dosarul „Şpagă în Vama Siret” |
Steliana Miron îşi donează jumătate din indemnizaţia de senator pentru a sprijini refacerea Seminarului Teologic Suceava |
Termica păstrează sucevenii la rece |
Toate situaţiile de risc din judeţ trebuie inventariate până mâine |
Balan îl îndeamnă pe Lungu să fie bărbat şi să-şi recunoască „incapacitatea gestionării problemei Termica” |
Harşovschi cere o comisie de analiză pentru a informa CL Suceava despre situaţia SC Termica SA |
Ioan Balan: Rezultatele din 2014 ne dau convingerea că putem câştiga Primăria Suceava şi majoritatea în Consiliul Local |
PNL propune construirea a două terenuri de sport noi în municipiul Suceava |
Andrei Cerlincă e cu un pas în Giuleşti |
Doi jucători trecuţi pe la Suceava şi Pojorâta vor evolua în Turcia |
Juniorii II şi III de la CSŞ „Nicu Gane” au reînceput pregătirea |
Mitică Dragomir, văzut ca un salvator de antrenorul Rapidului |
Pivotul sucevean Gabriel Burlacu debutează astăzi în preliminariile Campionatului Mondial |
Steaua a transferat un jucător de 20 de ani |
Suntem două lumi sau o singură lume prin care umblă ura? |
Mici pedofilii în sânul familiei |
09 Ianuarie |
Râsul este mai bun decât orice medicament! |
O bătrână de 92 de ani, în stare critică la Reanimare, după ce a îngheţat în propria casă |
Sucevenii care nu au primit cardul de asigurat prin Poştă îl pot ridica de la sediul CAS |
De ce răcim când e ger? |
Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |
Medalion cultural, la Gura Humorului |
„Sărbătorile Memoriei” sau „despovărarea” prin poezie şi muzică |