Starea carosabilului de pe multe străzi din municipiul Suceava va fi una dintre priorităţile municipalităţii sucevene în acest an.
“O problemă foarte importantă pe care o avem în acest an este cea a străzilor distruse de lucrări sau de uzură. Dacă altă dată făceam în primăvară inventarul acestor străzi, acum am început mai devreme, pentru că marea deosebire faţă de anii anteriori este că există deja un operator desemnat să se ocupe de reparaţiile stradale, ceea ce ne permite să trecem la treabă imediat ce condiţiile meteo sunt favorabile”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pentru a rezolva cât mai multe din problemele care afectează traficul rutier din municipiul reşedinţă de judeţ, edilul sucevean vrea ca în bugetul pe 2015 să aloce nu mai puţin de 20 de milioane de lei (200 de miliarde de lei vechi), pentru reparaţii stradale.
„Ne propunem un program ambiţios de reparare a străzilor în acest an. Avem o mare problemă, mai ales după proiectul de apă şi canalizare. Sunt foarte multe străzi care trebuie reparate, iar la multe dintre acestea este necesar să fie turnat covor asfaltic”, a spus Lungu.
În urma inventarierii făcute, 209 străzi din municipiul Suceava necesită lucrări de reparaţii, care vor fi efectuate de către asocierea de firme SUCT – Florconstruct, care a câştigat licitaţia organizată anul trecut de Primăria Suceava, semnând un contract valabil doi ani.
„Astfel putem să ne apucăm cât mai repede de treabă, nu mai trebuie să aşteptăm licitaţia, vrem să prindem aceşti bani în buget, să facem reparaţii cât mai repede posibil, pentru că sunt foarte multe străzi care lasă de dorit în ceea ce priveşte circulaţia”, a explicat Ion Lungu.
Lucrările de reparaţii vor viza toate cartierele Sucevei.
„Sunt câteva străzi pe care le vizăm în mod deosebit – strada Zamcei, Gheorghe Doja, 22 Decembrie, Biruinţei, Aron Pumnul, Mărăşeşti, Ştrandului, Nicolae Iorga, pe care trebuie turnate covoare asfaltice pe porţiuni mari”, a mai spus edilul sucevean.
Tot anul acesta urmează a fi asfaltate şi două străzi de pământ, Mihail Sadoveanu şi Bogdan Vodă, dar costurile de realizare a lucrărilor sunt trecute la capitolul investiţii.
( 9 ian 2015, 11:08:05