|
|
|
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
50.000 de euro, preţul celui mai scump apartament ANL din Suceava |
850 de locuri de muncă la Târgul de Cariere de la Suceava |
“Avem cutremur de fiecare dată când trece o maşină!” |
Banii pentru plata salariilor majorate ale profesorilor suceveni sunt insuficienţi |
Bănuită că şi-a omorât soţul, era cât pe ce să-i ducă de nas pe anchetatori |
Centru de terapie endovasculară şi radiologie intervenţională la Spitalul Judeţean |
Dosar penal pe numele a doi copii care au furat dulciuri de aproape nouă lei |
Dosarul drogurilor de mare risc, vândute la pliculeţ, în Casa de Cultură, a ajuns în instanţă |
Droguri pentru elevi din liceele şi internatele din Fălticeni |
Fălticeniul va avea trei reprezentanţi la selecţia finală a Festivalului “Mamaia Copiilor” |
Greva profesorilor continuă, elevii rămân acasă |
În comă incompatibilă cu viaţa, după ce s-a otrăvit cu antigel |
La spital, după o presupusă tentativă de suicid în arestul poliţiei |
Liderul sindical Constantin Cernica, împins de profesori să-şi dea demisia |
Poliţist cercetat de procurori, pentru că s-a urcat băut la volan |
Profesorii suceveni au mers degeaba la Bucureşti |
Tăvălugul anchetei DNA prinde noi poliţişti de frontieră de la Siret |
„Vise printre stele”, la Cernăuţi |
Donţu susţine că USL va modifica noul Cod al Muncii după ce va prelua puterea |
Flutur, printre cei care ar fi putut să-l înlocuiască pe Tăriceanu în funcţia de premier |
Doar nouă formaţii mai continuă întrecerea în Seria a II-a |
LPS Suceava a mai făcut un pas spre turneul final |
Rădăuţenii au urcat de trei ori pe podiumul naţionalelor de copii |
Şapte suceveni, calificaţi la finalele naţionalelor şcolare |
Zimbrul Siret pierde teren |
Da, era de datoria lui Gheorghe Flutur |
Adrian Severin şi-a susţinut nevinovăţia şi a spus că nu intenţionează să demisioneze din PE |
CMR: Plafoanele obligatorii la medicii de familie încalcă dreptul la tratament al pacienţilor |
Control al IGPF la Poliţia de Frontieră Vaslui |
CSAT permite operarea pe aerodromuri pentru avioane SUA pentru realimentări, în contextul R 1973 |
MAE vrea să cheltuiască peste 400.000 de lei pentru Ziua Europei şi Ziua Eroilor |
O nouă amânare în procesul vameşilor de la Ploieşti acuzaţi de fapte de corupţie |
Peste 60% dintre rezidenţi vor să plece în străinătate, în principal din cauza salariilor mici |
Alegeri legislative în septembrie, în Egipt |
Apă puternic radioactivă, în exteriorul reactorului 2 de la Fukushima |
Cel puţin 70 de morţi, într-o explozie la o uzină de muniţie din sudul Yemenului |
Evenimentele produse în Libia în ultimele nouă zile, de la începerea raidurilor internaţionale |
Nivel al iodului radioactiv de 1.150 de ori mai mare decât norma legală, în apa mării, la Fukushima |
Plan de micşorare a salariilor deputaţilor japonezi cu 30 la sută, pentru reconstrucţia ţării |
Plutoniu, detectat în sol în cinci zone de la centrala Fukushima |
Un deţinut român s-a sinucis într-o închisoare din Italia |
29 Martie |
Despre mărturisitori, într-un dialog cu maestrul Dan Puric |
Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956) |
Împărtăşirea elevilor în Postul Mare |
Fiat va produce din toamnă noul Panda |
Lamborghini Estoque nu are încă undă verde |
Mitsubishi Pajero și Outlander vor apela la tehnologii hibride |
Opel scoate la teste noul Astra OPC |
Maladii asociate tipurilor de personalitate |
Kylie Minogue vrea să facă un duet cu Britney Spears |
Lady Gaga s-a lăsat pipăită de fani, îmbrăcată într-un body transparent |
Madonna ar putea fi dată în judecată de angajaţii propriei fundaţii de caritate |
Natalie Portman a dansat doar 5 la sută din scenele de dans, acuză dublura actriţei |
Pepe cere în instanţă despăgubiri Oanei Zăvoranu pentru afirmaţiile făcute la adresa lui |
Bărbatul nepotrivit, detectat de la bun început |
Indicatori ai unui cuplu reuşit |
CERNĂUŢI (I) |