|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
Arestat după ce și-a izbit tatăl cu capul de pereți și a încercat să lovească un polițist |
Celebrul țepar Ovidiu Rusu și-a folosit abilitățile incredibile din penitenciar și a ușurat de 400.000 de dolari o femeie |
Conacul „Iorgu Vârnav Liteanu” din orașul Liteni se va transforma într-un centru pentru pregătirea restauratorilor |
Concurs de soluții pentru reamenajarea urbanistică a zonei centrale a municipiului Suceava |
Copii cu dizabilități agresați fizic și amenințați, inclusiv cu moartea, într-un centru privat din Suceava unde mergeau pentru reintegrarea în societate |
După 15 septembrie locatarii din apartamentele neafectate de explozia din blocul de pe strada Rarău din Suceava pot reveni acasă |
Festivalul național de muzică folk „Ridică-te, Ștefane!”, ediția a IV-a, la Putna |
Horațiu Mălăele și spectacolul „Sunt un Orb", în septembrie, la Cinema Modern |
Lucian Harșovschi, în inspecție pe teren: „Să vezi cum îi apucă hărnicia pe toți!” |
Mintea poate să ne vindece corpul |
O asociere de cinci firme vrea să se ocupe de asfaltarea străzilor Sucevei în următorii doi ani |
Primarul din Dornești nu se dezminte: a făcut reparații de aproape 4.000 de euro la un Logan |
Proiect cu peste 50 de activități și un festival, organizat de Fundația Te Aud România pentru copiii ucraineni din județul Suceava |
Proprietarii garajelor ce vor fi demolate pe strada Ștefan Tomșa din Suceava își vor primi banii de despăgubiri în cursul lunii septembrie |
Școală de vară pentru zeci de copii din comuna Gălănești |
Se conturează podul din tuburi de peste râul Suceava de la Milișăuți |
Spitalul din Suceava a pierdut acces la 250.000 de euro în lipsa avizului de schimbare a denumirii în spital clinic, cerut Ministerului Sănătății din 8 august |
Sucevenii pot accesa o nouă tranșă a programului „Tezaur”, cu dobânzi de până la 7,20% pe an |
Turul ciclist al României, care va pleca din Suceava, reprogramat pentru perioada 18-22 octombrie |
Unde fugim de-acasă... |
Vasile Rîmbu nu a renunțat nici un moment la candidatura pentru funcția de primar al Sucevei |
Micii tenismeni sunt așteptați în număr mare la Cupa SUCT |
Prima ediție a Maratonului Dragomirnei va susține o cauză nobilă |
Zile pline în Cupa Monitorul |
„Oameni şi îndeletniciri” |
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu media 10 la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat |
Evanghelia zilei |
Ne vorbesc părinții Bisericii |
O sinteză a gândirii teologice, pastorale și misionare a părintelui Iosif Trifa |
Sinaxar 24 august 2023 |
Supă pasată de cartofi și praz |
„Amintiri de pe Valea Șomuzului”, al doilea volum publicat de pictorul David Croitor |
Vernisajul expoziției „Artă și Artefacte”, ediția a VI-a, joi, la Muzeul de Istorie |