Cel puțin cinci copilași cu dizabilități au fost maltratați de cele cinci angajate ale Asociației ”Steaua Speranței”, iar surse din cadrul anchetei susțin că imaginile surprinse de camerele cu care au fost filmate abuzurile sunt de-a dreptul oripilante. Locul unde au avut loc aceste atrocități este în Burdujeni, pe strada Gheorghe Doja, nr. 144, acolo unde asociația se mutase de aproximativ două luni. Cei mai mulți dintre vecini spun că nu știau nimic din dramele care s-au petrecut în spatele porții acum încuiate. Totuși, există și o vecină care susține că a văzut mai mulți părinți care își aduceau copiii cu dizabilități și îi lăsau în grija celor cinci terapeute, cu gândul că acestea îi vor ajuta pe micuți să treacă peste problemele pe care le aveau. Femeia nu a putut spune dacă micuții erau maltratați, dar spune că a auzit de mai multe ori strigăte ale copiilor.
Un alt detaliu șocant este faptul că această asociație, în care își puneau speranța părinții copiilor cu dizabilități, funcționa ilegal, iar autoritățile sucevene nu știau de existența ei. Reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava au explicat că au aflat din presă de existența acestei asociații, deși în mod normal înainte de a-și începe activitatea ar fi trebuit să depună o serie de documente la această instituție, fie în vederea acreditării, fie pentru licențiere. Practic, Asociația ”Steaua Speranței” nici nu ar fi trebuit să funcționeze la Suceava. De altfel, pentru a acoperi neregulile, la casa de pe strada Gheorghe Doja, nr. 144, nu era pusă absolut nici o siglă, astfel încât nimeni nu ar fi putut bănui că acolo își derulează activitatea o astfel de asociație, poate mai puțin părinții care își duceau copiii acolo. De altfel, pe adresa de Facebook a Asociației ”Steaua Speranței” nu era trecută absolut nici o adresă, ci doar un număr de telefon, care acum este închis.
· Cine sunt cele cinci femei acuzate de abuzuri, care între timp au fost arestate
Cele cinci femei puse sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru comiterea infracțiunilor de rele tratamente aplicare minorului și purtare abuzivă sunt Anca Valeria Maniliuc, cea care coordona activitatea Asociației ”Steaua Speranței”, respectiv Ioana Mădălina Buculei, Iuliana Sabin, Monica Mihaela Fădor și Andreea Gabriela Fădor. Acestea au fost arestate în cursul zilei de jmiercuri de un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava pentru o perioadă de 30 de zile, măsură care poate fi contestată la Tribunalul Suceava.
”Actele de violență au vizat în total 5 victime minore și au fost de diferite tipuri, respectiv lovituri cu palma în diferite zone ale corpului, smucituri agresive, tras de păr. În sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite. Totodată, s-a reținut că, în aceeași perioadă, fiecare dintre cele 5 inculpate a pus în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, dezvoltarea fizică și intelectuală a uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități. În mod similar, în sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite. Măsurile și tratamentele care constituie rele tratamente și care au fost reținute în sarcina inculpatelor au vizat în total 5 victime minore și au fost din cele mai diverse: agresiuni verbale, ton ridicat și agresiv, amenințări cu acte de violență și moartea, înjosirea victimelor, injurii, loviri repetate, smucituri agresive, lipsa de supraveghere, reacții autoritare, diverse corecții fizice aplicate pentru ca minorii să execute întocmai dispozițiile date.
Inculpatele au profitat de starea de vădită vulnerabilitate determinată de vârsta fragedă și starea de sănătate a victimelor, precum și de imposibilitatea acestora de a comunica părinților traumele la care au fost supuse din partea unor persoane pretins calificate, care ar fi trebuit să le ofere terapie, siguranță și protecție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Asociația ”Steaua Speranței” unde erau angajate cele cinci femei în calitate de terapeuți avea ca scop integrarea copiilor cu dizabilități în societate/școală prin terapie recuperatorie.