|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
4 sloturi interesante cu tematică egipteană |
Accidentul de lângă Gara Burdujeni, provocat de o șoferiță care a intrat pe contrasens |
Aproape un kilogram de droguri, găsite în cadrul acțiunii care a vizat doi indivizi care au cerut șpagă 50.000 de euro |
Arestați pentru contrabandă după ce nu au scăpat de urma polițiștilor nici după ce au abandonat mașina plină cu țigări |
Au început înscrierile la Școala Postliceală Sanitară Suceava, singura unitate postliceală de stat din județ |
Au început înscrierile pentru Școala de vară „Copii și părinți la altar”, ediția a III-a |
Bărbat accidentat mortal de o autoutilitară de colectare deșeuri |
Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a plătit peste 3,2 milioane de euro pentru servicii medicale primite în străinătate de 1.896 de suceveni |
Chat live și înregistrarea deranjamentelor prin SMS, noi modalități de comunicare pentru clienții Delgaz Grid |
Copiii cu vârste între 6 și 12 ani se pot înscrie la Atelierele de artă „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare” |
Cum să ne menținem tineri și sănătoși |
Furia Codului Roșu – 450 de călători blocați în două trenuri, drumuri și curți inundate |
Ierarhia județeană a mediilor de admitere: 305 medii de top, peste 9,50, și aproape 1.400 de medii sub 5 |
Medicul chirurg OMF Gelu Duprii s-a înscris în PSD |
Minor de 17 ani, prins la volan alături de mama sa |
Minor găsit de polițiști la Costinești, cu banii furați dintr-o casă din Fălticeni |
Noi parcări și trotuare, în cartierul George Enescu din municipiul Suceava |
!NOU! UNIVERSUL MAXI PET – ACUM ȘI ÎN SUCEAVA! |
Noul sediu al Alianței Franceze din Suceava va fi inaugurat în prezența Ambasadoarei Franței la București |
Parcare-panoramă amenajată de Consiliul Județean Suceava pe muntele Rarău |
Peste 200 de elevi din țară vin la Suceava, la Olimpiada Naţională de Creativitate Ştiinţifică |
Peste 6 ani de închisoare pentru un individ care fura de prin case și a și violat o femeie de 65 de ani |
Stavrofora Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ, a primit Ordinul „Crucea Bucovinei”, la împlinirea vârstei de 60 de ani |
Unde fugim de-acasă... |
Mulțumiți de reușita Colosseum Tournament 39, promotorii organizației au bătut palma cu factorii locali pentru ca gala să devină un eveniment anual la Suceava |
Zile intense în Cupa Monitorul |
Antrenorul sucevean Andrei Bolohan, victorios |
„Rău ni-a cântat cucul” |
Diaspora Ortodoxă. Mărturii și evocări, Ed. Crimca, Suceava, 2021 |
Evangelia de la Matei 12, 46-50 și 13, 1-2 |
Ne vorbesc părinţii Bisericii - Sinaxa 6 07 2023 |
Rețetă de post - Vărzări |
Sfaturi pentru traversarea perioadei caniculare |
CĂUTĂRI… |