|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
A depășit neglijent, pe carosabil umed, pe Mestecăniș, și a intrat într-o mașină în care se aflau patru oameni |
Cele 30 de zile de arest la domiciliu, confirmate în cazul medicului oncolog acuzat de luare de mită |
Concursul de Interpretare Instrumentală „Cel mai bun interpret”, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” |
Conf. univ. dr. Dimitrie Siriopol rămâne încă 30 de zile coordonatorul secției Oncologie din Spitalul de Urgență Suceava |
Consilierul PSD Gheorghe Iacob, supărat pe „analfabeții de la Compania Națională de Drumuri” |
Descindere la o fabrică clandestină de țigarete unde polițiștii au dat și peste un autotren în care erau bine ascunse 2,2 milioane de țigarete |
Evenimentul „Femei de succes”, ediția a XII-a, susținut financiar de Primăria Suceava |
Exercițiu ISU cu simulare de cutremur la Spitalul Municipal Fălticeni |
Festivalul Internațional de Muzică Ușoară și Populară „Starul de Mâine”, ediția I, la Vatra Dornei |
Flutur anunță că firma Bosch este interesată să investească în parcul tehnologic din Siret |
Hoți de baterii auto, depistați de un jandarm care alerga în timpul liber |
Jandarmii au confiscat peste 10 mc lemn din două mașini oprite în trafic |
Niculai Barbă le transmite celor din PSD că liberalii îi iartă că au blocat construcția autostrăzii Moldovei, însă sucevenii nu îi vor ierta |
Peste 200 de elevi au participat la Festivalul-concurs „Bucovina - Tradiție, Cultură, Spiritualitate”, la Vicovu de Sus |
Petrecere la Casa Negru, de Dragobete, cu meniu festiv, muzică live și atmosferă aparte |
Polițiștii au fost nevoiți să tragă într-un bolnav psihic care a venit amenințător spre ei cu toporul |
Premii și cupe pentru elevii suceveni la un concurs național de istorie și geografie |
Preotul Constantin Necula: „Am pus pe ochii copiilor toată zgura prostiei noastre ca generație anterioară. E momentul să-i ajutăm să se spele pe ochi” |
PSD Suceava: Gheorghe Flutur nu a avut niciun merit și niciun cuvânt de spus în aprobarea construcției autostrăzii A7 către Siret |
Reprezentația spectacolului „Azilul”, din 22 februarie, suspendată |
Sesiuni suplimentare pentru examenul practic de obținere a permisului de conducere auto, în toate sâmbetele din martie |
Sindicaliștii vin cu lămuriri despre situația proceselor de la DGASPC Suceava |
Tânăr de 21 de ani, găsit mort în râul Bistrița, la două luni după ce a plecat de la o petrecere |
Trei tineri și-au pus capăt zilelor în ultima săptămână |
Un șofer care a provocat un accident cu doi morți, după o depășire pe linia continuă, a scăpat de pușcărie |
Dorin Goian a vorbit despre situația de la Foresta la finalul cantonamentului montan |
Foresta dispută un nou joc test la mijlocul săptămânii |
Fotbalul județean revine în actualitate începând cu 5 martie |
Cum bat rușii la granițele României printre carusele cu lebede și mărțișoare |
„Pieţele şi tentaţiile demoralizatoare” |
A văzut lumina tiparului o nouă lucrare semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților |
Protocronism duhovnicesc |
„Săptămâna albă”: mâncăm pește sau fructe de mare miercuri și vineri? |
Cei 13 masteranzi francezi care fac practică pedagogică în școli sucevene, încântați de istoria, cultura şi tradiţiile din Bucovina |
Expoziția „Bucovina - sanctuar al credinței și al spiritualității românești”, semnată de pictorul Dimitrie Roman, la Muzeul de Istorie |
Lansarea volumului de poezie „Cripta eului liric” |
„Metafizica lui Olivian”, o expoziție destinată să vorbească atât minții, cât și ochilor |