Un căpitan jandarm a contribuit decisiv la prinderea a patru tineri care furaseră baterii auto după ce a „mirosit” că aceștia au comis o infracțiune în timp ce se afla la alergat, în timpul liber.
,,Alergam și am observat niște tineri care aveau un comportament ciudat. Aceștia încercau să acopere ceva cu gecile pe care le aveau asupra lor și mă urmăreau suspect cu privirea. Când au dat gecile la o parte, am văzut mai mulți acumulatori auto”, a relatat căpitanul Costinel Dascălu.
Căpitanul a sunat imediat la dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, un echipaj de serviciu fiind direcționat la fața locului.
Jandarmii în uniformă au constatat că cei patru tineri aveau asupra lor mai multe baterii auto, de diverse mărimi, care au fost sustrase de la mai multe autovehicule.
Jandarmii i-au preluat pe cei patru și bunurile furate, au întocmit actele constatatoare, după care au predat cazul polițiștilor, conform competențelor.
Căpitanul Dascălu, care obișnuiește să facă mișcare în aer liber, a mai constatat de-a lungul timpului încă două infracțiuni, tot în timp ce era în afara programului.