Cel de al doilea calup de 30 de zile de arest la domiciliu a fost confirmat luni de un complet de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava în cazul medicului Anca Dumitrovici Ababneh. Magistrații au avut de analizat contestația depusă de șefa secției de Oncologie vizavi de soluția dată la Tribunalul Suceava prin care s-a stabilit prelungirea arestului la domiciliu. Completul care a analizat contestația a ajuns la concluzia că nu este cazul să ia o măsură mai puțin restrictivă. Rămâne în vigoare și interdicția de exercitare a meseriei în virtutea căreia s-ar fi săvârșit faptele de luate de mită de care o acuză procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În ziua de 19 ianuarie 2023, procurorii au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită în cadrul secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Este vorba de un flagrant, acțiune care doar completează ancheta realizată alert, mai ales în luna decembrie a anului trecut.
”Cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că inculpata, în calitate de medic specialist oncolog la Spitalul Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava, în perioada aprilie 2022-19 ianuarie 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”, se arată într-un comunicat al procurorilor.
Doctorița este acuzată de 64 de infracțiuni de luare de mită în formă continuată, din care 62 de acte de materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în 7 zile lucrătoare consecutive, în luna decembrie 2022. Cele 7 zile sunt probabil cele în care s-a făcut monitorizarea permanentă a cabinetului.
Dosarul este instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.
„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.