|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
Adomnicăi: Lucrările la şoseaua de centură a Sucevei sunt executate conform calendarului stabilit |
„Azi cânt pentru tine, mamă!”, spectacol muzical-coregrafic, joi, la sala Cinema Modern |
Circa 50 de profesori au ieşit în stradă: „Nu am ieşit să cerem măriri de salarii, am ieşit să cerem aplicarea legilor” |
Dezbaterea „Comunicarea în diversitate”, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară |
Doi bărbaţi au ajuns în arest, după ce au condus sub influenţa alcoolului şi fără permis |
Două gospodării, răvăşite de un incendiu izbucnit de la o ţigară aruncată la întâmplare |
Două luni de curăţenie de primăvară, în municipiul Suceava |
Elevii vorbesc despre personalitatea francofonă preferată, la Biroul Francez |
Festivalul-concurs de interpretare pentru copii „În lumea lui Creangă”, ediţia a V-a, şi-a desemnat câştigătorii |
Gala Premiilor Societăţii Scriitorilor Bucovineni, joi, la Biblioteca Bucovinei |
Marfă de contrabandă şi lemn confiscat, în timpul unei acţiuni a poliţiei |
O linie de cale ferată de mare viteză între Ploieşti şi Suceava ar urma să fie realizată în parteneriat public-privat |
Omul de afaceri Ştefan Mandachi a construit la Suceava primul metru de autostradă din Moldova |
Pentru sănătatea oamenilor peste 65 de ani din Suceava şi Botoşani, CNAS a alocat de 24, respectiv de 98 de ori mai puţini bani faţă de media naţională şi faţă de Bucureşti |
Peste 16.000 de suceveni s-au bucurat de gheaţa Patinoarului Areni |
Peste 270 de persoane au participat la Balul Vânătoresc organizat de Societatea de vânătoare „Bucovina” |
Rîmbu: Cu medici de familie prost plătiţi şi ambulatorii finanţate „la nivelul unei tunsori la frizer”, reducerea paturilor în spitale ar fi un dezastru pentru pacienţi |
Teatrul studenţesc Fabulinus aduce un nou spectacol pe scena Universităţii din Suceava |
Un sucevean băut zdravăn şi cu permisul reţinut a „pocnit” opt maşini pe o stradă din Obcini |
Secretarul de stat Oana Pintilei anunţă că în Rădăuţi va fi implementat un proiect destinat victimelor violenţei domestice |
Bukovina Vicovu de Jos a coborât pe ultimul loc |
Juniorul Suceava, dublă câștigătoare la Iași |
Lucian Goian s-a calificat cu Mumbai City în semifinalele Indian Super League |
Rădăuțiul a găzduit etapa județeană la juniori II și Cupa Mărțișorului |
Sportivii din judeţ au încheiat competiţiile în sală cu naţionalele de ergometru |
O biserică din Constanţa a fost scoasă la licitaţie, în urma unui litigiu |
05 Martie |
Ce este „săptămâna albă”? |
Cu gândul la judecată |
Trupul și Sângele Domnului |
Evenimentul cultural ROGVAIV, ediţia a IV-a, la Galeria de Artă a USV |
Întâlnire cu scriitoarea şi jurnalista din Basarabia Irina Nechit, la Universitatea din Suceava |