|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
Adolescent în vârstă de 17 ani, urmărit penal, după ce a pus în pericol siguranța traficului feroviar |
Băişanu: Amendamentele PNL pentru şoselele de centură Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni au fost respinse pentru că banii au fost prinşi în buget |
Concursul „Cel mai bun interpret”, de la Colegiul de Artă, a ajuns la cea de-a XX-a ediție |
Întâlnirile-spectacol din cadrul proiectului „10 pentru folclor”, ediţia a IV-a, s-au încheiat la Zvoriştea |
Managerul Spitalului Rădăuţi şi primarul oraşului au convingerea că Ministerul Sănătăţii nu va amputa numărul de paturi, ci îl va mări |
Personalitatea lui Spiru Haret, omagiată la Colegiul Național de Informatică |
Procurorul sucevean Sorin Iaşinovschi a promovat concursul de numire în cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie |
PSD Suceava critică ipocrizia opoziţiei PNL-USR-PMP în Parlament şi faţă de cetăţeni |
Rîmbu susţine sancţionarea drastică a unui cardiolog din spital, care întârzie nejustificat la solicitările în Urgenţă |
Secretarul de stat Tiberius Brădăţan infirmă că s-ar închide vreun spital în judeţul Suceava |
Șoferi urmăriţi în trafic, după ce au refuzat să oprească la semnalul poliţiștilor |
Structura următorului an şcolar, considerată de oamenii şcolii disproporţionată şi neadecvată |
Țigări de contrabandă de aproape 10.000 de euro confiscate, după ce poliţiştii au făcut uz de armă |
Un lanţ de infracţiuni comise i-au adus unui bărbat o reţinere de 24 de ore în spatele gratiilor |
Un tir s-a răsturnat sâmbătă, în pasul Mestecăniș |
Alexandru Băişanu: "Informaţiile false transmise de PNL cu privire la alocaţii reprezintă o manipulare josnică" |
Daniel Cadariu: "PSD a pus la pământ zonele de munte din judeţul Suceava" |
Femeile din PMP Suceava şi-au ales noua conducere judeţeană |
Flutur către PSD Suceava: „Aţi ratat şansa de a fi patrioţi, de a ţine la acest judeţ, cu riscul de a vă pune rău cu Teleormanul” |
Parlamentarii PSD-ALDE de Suceava sunt acuzaţi de „demagogie şi tupeu” |
PSD Suceava: „Șeful” liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, ridică minciuna la rang de virtute |
CSM Bucovina Rădăuți s-a impus în amicalul cu Ceahlăul Piatra Neamț |
CSM Suceava a încheiat returul cu o victorie și joacă în play-off cu Știința Bacău |
Daniel Plai a reușit un eseu, iar Mihai Macovei a fost căpitanul României în victoria cu Germania de la Botoșani |
Foresta Suceava s-a impus cu 6 – 2 în amicalul cu Șomuz Fălticeni |
Universitatea II a rezistat o repriză în fața echipei pregătite de Leonard Bibirig, CSM Vaslui |
„Un memorand al farmaciştilor bucovineni” |