Măsurile impuse de Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava odată cu certificarea ca unitate medicală care implementează standardul anticorupţie îşi arată efectele. Pacienţii şi familiile lor, dar şi o parte dintre angajaţi au căpătat curaj să reclame practicile ilegale şi imorale. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat că „au început să vină sesizări argumentate”, iar spitalul a demarat o anchetă administrativă care vizează angajaţi din secţiile Cardiologie, Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Boli infecţioase, Nefrologie şi Unitatea de Primiri Urgenţe. „Vreau să le transmit celor care au sesizat că vom lua deciziile corecte. Din datele pe care le avem până acum, se va lăsa cu sancţiuni care vor merge de la penalizări la salariu până la mutări în alte sectoare şi nu exclud nici desfacerea contractului de muncă. Oamenii să nu fie blazaţi, să ne sesizeze în continuare pentru că am tot elanul şi determinarea să rezolvăm orice sesizare argumentată, nu făcută cu patimă şi răutate. Iar cei din interiorul spitalului să nu creadă că nu avem instrumente de corecţie a aspectelor sesizate”, a declarat Vasile Rîmbu.
Managerul a spus că cel mai grav caz este al unuia dintre medicii cardiologi din spital, „care în repetate rânduri nu a răspuns prompt la solicitările din UPU”.
Pacientă cu stenturi, consultată cu mare întârziere de medicul cardiolog de gardă
”Refuză să vină sau vine târziu, întârzierea neavând absolut nici o justificare. La o pacientă cu stenturi, care s-a prezentat în UPU, a venit cu foarte mare întârziere să o consulte. Bolile cardiace sunt cu grad ridicat de risc, ca urmare în astfel de cazuri vom lua măsurile cele mai drastice. Între varianta de a avea cadre medicale care nu-şi fac datoria şi a nu avea medic, prefer să nu avem şi să căutăm în continuare”, a afirmat Vasile Rîmbu.
În ceea ce priveşte celelalte secţii vizate de ancheta administrativă, managerul a declarat că cele mai multe sesizări se referă la personalul mediu, la asistente şi infirmiere, dar mai sunt şi cazuri de medici „care nu şi-au făcut datoria”. ”Suntem foarte atenţi la ceea ce ni se sesizează şi recomand pacienţilor, familiilor lor, personalului de bună-credinţă să aibă curajul să reclame şi să ne dea cât mai multe elemente pentru o anchetă administrativă eficientă. Să încercăm împreună să aducem astfel de practici la un nivel suportabil. Le dăm credit şi celor care prestează în spital, cu timpii de aşteptare, dar să nu punem în pericol sănătatea pacienţilor. Urmărim tot traseul unei urgenţe pentru că se întâmplă ca pacientul să plece din UPU şi să fie preluat pe secţie cu totală indiferenţă. Asta nu trebuie să se mai întâmple”, a subliniat managerul.
Totodată, el a recomandat salariaţilor spitalului să nu-şi mai consume energia pentru a găsi modalităţi de fentare a sistemului electronic de pontaj şi a camerelor de luat vederi, ci să se concentreze în spital pe îngrijirea pacienţilor şi pe fructificarea timpului liber în mod plăcut, după ce pleacă de la serviciu.