|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
52 de stații pentru autobuzele electrice care vor fi aduse la Suceava, aprobate în Consiliul Local |
Agenții economici din județ pot solicita școlarizarea elevilor în diverse meserii |
Amintiri din Comunism |
Autostrada „Nord-Est” Suceava – Iaşi, via Târgu Neamţ, un alt proiect aruncat pentru a adormi opinia publică |
Biciclist accidentat mortal în timp ce se deplasa noaptea, pe carosabil, fără elemente reflectorizante |
Concursul de Matematică „Memorialul David Hrimiuc”, ediția a XV-a, la Gura Humorului |
Cristina Mihalache, directorul Marfin Bank, a murit vineri seară |
Deputatul Alexandru Rădulescu le explică scepticilor de ce nu este inutilă legea pentru Autostrada Iaşi – Târgu Mureş |
„Festivalul Toamnei” la Școala Primară „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” |
Incendiu la Termica, izbucnit vineri seara |
Pista de aterizare pentru elicopterele SMURD va fi pe corpul principal al Spitalului de Urgență Suceava |
Premiul I la Concursul Național de Fizică ”Evrika” pentru un elev sucevean |
Şedinţă festivă a Consiliului Local Suceava, pe 26 noiembrie |
Șofer băut și agresiv, imobilizat de polițiști în urma producerii unui accident |
Trei persoane au fost rănite, în urma unei depășiri neregulamentare |
Trei scriitori vor primi luni, la Biblioteca Bucovinei, titlul de „Senior al Scrisului Bucovinean” |
Trei steaguri vor fi arborate lângă statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, în parcul Şipote |
Un poliţist care şi-a semnalat prezenţa în trafic pe Facebook, dat ca model de interacţiune cu şoferii |
Bukovina Vicovu de Jos a pierdut duelul cu Poli Iaşi |
Centru Vechi se impune în derby şi ia o opţiune serioasă pentru titlu |
CSU Suceava rămâne singura echipă cu victorii pe linie după şase etape |
Performanțe notabile ale Secției de atletism din cadrul Clubului Sportiv Universitar în anul 2018 |
Poliţia conduce ierarhia intermediară a Ligii Companiilor |
RC Gura Humorului joacă la Sibiu, în penultima etapă a sezonului regulat |
Proiect educaţional „Carnavalul Toamnei‟, la Şcoala Gimnazială „Vasile Tomegea‟ Boroaia |
Un cititor îşi comemorează eroii neamului |
Continuarea programului "Masa caldă" a fost aprobată. Proiectul vizează 50 de şcoli şi grădiniţe |
Fetiță de șapte ani din Vaslui la spital, după ce un dulap a căzut peste ea |
Nou focar de pestă porcină și în județul Constanța. Au fost declarate deja 85 de focare în județ |
Stere Gulea: A meritat riscul de a realiza "Moromeții 2" |
10 Noiembrie |
Bunăstarea între vis şi realitate |
Când vorbeşte Dumnezeu prin noi? |
Bianca Varvara și Vlad Stratilă, Miss și Mister Boboc ai ”Balului de Poveste”, de la Colegiul Militar |
Vând țară. Rog neseriozitate, ca să ne putem înțelege. |
Expoziţia VISIONS a artistului Adrian Leonard Melish |
Expoziţie aniversară „’70 Gabrel Baban” |
Spectacol de vitalitate şi ritm de peste două ore, realizat de Emy Drăgoi, Roma Fest, Cervona Kalena şi Solonczanka, cu „Caravana Marii Uniri” |