Agenții economici din județul Suceava care au nevoie de forță de muncă specializată pot face solicitări pentru înființarea unor clase profesionale cu un anumit profil.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava așteaptă propuneri din partea angajatorilor suceveni în ceea ce privește domeniile de activitate în care vor să facă angajări. Solicitările operatorilor economici pentru învățământul dual vor fi transmise până la data de 23 noiembrie 2018, la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), prin e-mail la adresa vet@tvet.ro.
În cazul învățământului profesional, solicitările de școlarizare ale operatorilor economici vor fi înaintate unităților de învățământ profesional și tehnic partenere sau IȘJ Suceava, până la data de 23 noiembrie 2018.
IȘJ Suceava pregătește oferta de şcolarizare pentru învăţământul profesional și dual, pentru anul școlar 2019-2020, iar pentru a adapta oferta școlară la nevoile pieței, angajatorii au un cuvânt greu de spus.
„Cifra de școlarizare se stabilește anual, pe baza nevoilor pieții muncii și a tendințelor de dezvoltare, precum și pe baza solicitărilor operatorilor economici. Ținând cont de aceste prevederi, Inspectoratul Școlar trebuie să adapteze proiectul cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020 la solicitările operatorilor economici”, menționează IȘJ Suceava. Cifrele de școlarizare propuse de IȘJ pentru anul școlar 2019-2020 sunt înaintate spre aprobare MEN în luna ianuarie 2019. Potrivit reprezentanților instituției, formularele de solicitare de către operatorii economici a școlarizării în învățământul dual/ învățământul profesional și materialele de informare sunt postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Suceava http://www.isj.sv.edu.ro/ la secțiunea Noutăți.
Ce au cerut angajatorii pentru acest an școlar
În 2017, la solicitatea IȘJ Suceava, angajatorii au transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean că au nevoie de personal calificat în meseriile de mecanic auto, tinichigiu vopsitor auto, ospătar, vânzător, cofetar-patiser, bucătar și confecționeri.
Avantajele învățământului profesional sunt destul de multe, printre ele regăsindu-se și bursa profesională, certificate de calificare profesională, posibilitatea efectuării de practică în condiții de muncă reale etc. Poate cel mai important, însă, este faptul că diploma obținută de absolvenți (atestatul de certificare profesională) este recunoscută atât în ţară, cât şi în Uniunea Europeană. De partea cealaltă, pentru învățământul dual, elevii primesc o bursă mai consistentă, de 400 lei pe lună (200 lei de la sistemul de stat şi 200 lei de la agentul economic).