|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic
15 bebeluşi, nouă băieţi şi şase fete, au venit pe lume în primele două zile de Paşte |
Accident cu opt răniţi după ce un şofer inconştient a depăşit o coloană de maşini |
Au fost premiați câștigătorii de la tombola „De Paşte îţi umplem casa de cadOUri” |
Concertul de clopote şi toacă i-a strâns pe oameni în prima zi de Paşte în Parcul Central al Sucevei |
Delia concertează, pe 25 aprilie, la Suceava |
Două incendii au afectat grav două gospodării în ziua de Paşte |
Elevii din regiunea Nord-Est şi-au prezentat planurile de afaceri la Suceava |
Fostul Restaurant Naţional, scos la vânzare pentru aproape două milioane de euro |
Legea junglei la Șcheia: un minor rom, în vârstă de 13 ani, sechestrat şi lovit de păgubiţii dintr-un furt |
Marea familie a polonezilor din Bucovina s-a întâlnit la Soloneţu Nou |
Nici una dintre familiile sinistrate după incendiul de la Gura Humorului nu poate reveni încă în casă |
O tânără de 17 ani a murit după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat |
„Păltinoasa, Școala primară mixtă de stat”, pagini de monografie |
Și-a abandonat maşina cu tot cu prietenă, după ce a fost urmărit de polițişti |
Studenţi şi elevi suceveni au aflat mai multe despre oportunităţile de studiu din Spania şi Elveţia |
Sucevenii au primit în noaptea de Înviere Lumina Sfântă de la Ierusalim |
„Târgul de vise al iepuraşului”, ediţia a IV-a, a făcut fericiţi 30 de copii cu dizabilităţi |
Un băieţel în vârstă de 3 ani a ajuns în Centrul de Primire Urgenţe după ce a fost bătut de propria mamă |
Un şofer beat care a trecut pe roşu a provocat un accident într-o intersecţie din Suceava |
Universitari suceveni, prezenţă marcantă la Universitatea „Hassan II” din Casablanca |
Zilele Fanilor LEGOTM, la Shopping City Suceava |
Bucovina Rădăuţi s-a distanţat decisiv în fruntea clasamentului |
Foresta revine pe micile ecrane cu prilejul meciului de la Mioveni |
Humoreanul Marius Ferariu a câștigat bronzul european cu naționala României sub 18 ani |
Sebi Gheorghe a fost delegat la partida Schalke – Ajax, din sferturile Europa League |
Universitatea are o nouă confruntare directă pentru menţinerea în Liga Naţională, la Steaua |
CSM Bucureşti luptă cu Vardar Skopje pentru un loc în finala Ligii Campionilor |
Rednic şi Boloni, pe lista lui Standard Liege |
Ţări în care poţi spune ”gata, ajunge!” |
19 Aprilie |
În Săptămâna Luminată nu se postește |
ÎPS Pimen va sluji sâmbătă seară la Biserica Sf. Mucenic Gheorghe Burdujeni – Gară |
Salonul Literaturii Române din Bucovina, la Biblioteca „I.G. Sbiera” Suceava |