|
|
|
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic
A furat un autoturism de teren, cu tot cu actele în original, după ce i-a spus proprietarului că vine să-l cumpere |
Cadavre de animale în stare de putrefacţie, aruncate lângă un fost CAP |
Cea mai aglomerată zonă a judeţului este la Șcheia: 13.800 de vehicule în 14 ore |
Colocviul Internaţional „Omul şi mitul”, la Universitatea din Suceava |
Elevii de clasa a VIII-a îşi aleg liceul influenţaţi de familie şi prieteni |
Fost şef de district silvic, trimis în judecată după tăierea ilegală a aproximativ 3.000 de copaci |
Fostul edil Marian Ionescu, chemat ca martor în dosarul devalizării Primăriei Suceava |
Lecţie de optimism predată de copilul Sebi Crăciun, care învinge tetrapareza prin poezie |
Lucrări de reabilitare şi asfaltare pe străzile din Rădăuţi |
Mărturisiri şocante în dosarul perversului de pe Facebook: minore şantajate să facă sex cu alţii copii |
Meteorologii anunţă ploi torenţiale şi risc de grindină, astăzi, în judeţ |
Peste o mie de tineri au ieşit ieri pe străzile Sucevei pentru a protesta împotriva violenţei, drogurilor şi tutunului |
Poliţia Rutieră va da amenzi pentru semnalizarea defectuoasă a unei lucrări |
Primăria Suceava se dotează cu vehicule şi biciclete electrice |
Secretariatul General al Guvernului României nu ar fi fost informat despre blocajul de la Primăria Rădăuţi |
Suceveancă premiată în cadrul unui concurs de roboţi sumo |
Sucevenii pot călători gratuit cu un autobuz electric, săptămâna viitoare |
Sute de câini de rasă vor fi prezentaţi la expoziţia chinologică Bucovina Dog Show din parcarea Shopping City Suceava |
Târg de carte la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava |
Trei cinematografe moderne vor fi deschise în Suceava din această toamnă |
Trei din cei patru candidaţi s-au retras din concursul pentru inspector şcolar adjunct şi director al CCD Suceava |
Un şofer care a condus beat, fără permis şi a omorât doi oameni, trimis trei ani după gratii |
Unde fugim de-acasă... |
Vicovean dat în urmărire după ce a fost arestat în lipsă pentru trei infracţiuni |
CSȘ „Nicu Gane” a început turneul final cu o victorie |
Partidele de ieri s-au disputat sub semnul echilibrului |
Peste 200 de copii şi juniori au participat activ la ediţia a VII-a a turneului „Scutul Bucovinei” |
Rareş Ilisei a jucat două finale în turneul de la Iaşi |
Termica a murit, trăiască Transagent! |
14 Mai |
Care este cel mai sfânt loc şi timp pentru rugăciune? |
O lecţie de istorie pentru cei care vor veni după noi |
„5 cărţi de şi despre Vasile Tudor”, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava |
Festivalul Internaţional de Muzică „Blues Con-Fusion” (Fani Adumitroaie) |
„Mănăstirea Dragomirna de la monumental la miniatură”, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu |
„Noaptea Muzeelor”, la Suceava |
Prăjitură Greta Garbo, varianta ardeleană |