Mai multe minore din judeţul Suceava au ajuns să fie şantajate de un individ în vârstă de 42 de ani, cu care nu s-au întâlnit niciodată (i-au văzut fotografia pentru prima oară în cotidianul nostru), individ care a reuşit prin intermediul reţelei de socializare Facebook, folosindu-se de identitatea unui tânăr chipeş şi, chipurile, plin de bani, să le sucească minţile, apoi să le terorizeze psihic şi să le aducă chiar în stadiul de a le determina să încerce să facă sex cu alţi minori.
Perversul de pe Facebook este tocmai din judeţul Dâmboviţa, susţin procurorii suceveni din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, iar toate infracţiunile le-a comis din faţa calculatorului şi prin intermediul telefoanelor mobile. De la sute de kilometri distanţă de victimele care credeau că au o relaţie pe Facebook cu un băiat drăguţ şi cu o situaţie materială foarte bună.
Procurorii DIICOT Suceava au anunţat ieri trimiterea în judecată a inculpatului în acest dosar, Ion Nae, zis „Bebe” sau „Modoran”, arestat preventiv la începutul acestui an, fiind acuzat de mai multe infracţiuni de şantaj, pornografie infantilă, instigare la infracţiunea de corupere sexuală a minorilor şi agresiune sexuală.
În lista de prieteni avea în principal adolescente cu vârste între 12 şi 14 ani
Potrivit anchetatorilor, Ion Nae este acuzat că şi-a făcut un cont pe Facebook folosindu-se de fotografiile unui tânăr necunoscut şi de o identitate falsă.
Şi-a spus „Gabriel” şi a început să trimită cereri de prietenie adolescentelor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. A ajuns la câteva sute de prietene virtuale, iar celor cu care intra în contact, prin mesaje, le spunea povestea vieţii lui, un scenariu ieftin cu care totuşi reuşea să păcălească minore.
Le spunea că este fiul unui afacerist bogat, însă tatăl său a murit acum trei ani, în noaptea de Revelion, în Anglia, el moştenind o firmă importantă de construcţii.
„Inculpatul şi-a constituit o adevărată <bază de date> în care a stocat mai multe fotografii ale unui tânăr cu un aspect fizic foarte plăcut, cu vârsta cuprinsă între 17 şi 22 de ani. De asemenea, a adunat într-un alt folder mai multe fotografii cu maşini de lux, printre care şi un autoturism marca BMW X6 şi un autoturism marca Audi Q7. Inculpatul şi-a creat pe reţeaua de socializare Facebook două conturi cu acelaşi user, <Gabriel ....>, un cont fiind creat în anul 2013, iar altul în anul 2014. Inculpatul a postat date şi informaţii nereale despre titularul contului, respectiv că ar fi un tânăr potent financiar, originar din municipiul Ploieşti, jud. Prahova, care în prezent locuieşte în municipiul Suceava, iar la secţiunea <instituţii de învăţământ> frecventate a trecut Colegiul Economic <Dimitrie Cantemir> din Suceava şi că în prezent este elev al Colegiului <Nicu Gane> din Fălticeni”, arată procurorii DIICOT.
Anchetatorii mai precizează că în lista de prieteni pe care o avea inculpatul pe Facebook se regăseau cu predilecţie adolescente cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani - „acesta fiind în fapt segmentul de vârstă vizat de inculpat”.
Iar adolescentele cădeau în capcana „tânărului” cu care credeau că stau de vorbă. „Gabriel” le mai spunea că nu are timp să stea pe internet şi le cerea numerele de telefon, vorbind ore întregi la telefon cu victimele sale.
„Prinţul” - un şomer din Dâmboviţa, care locuia cu mama sa şi nu avea nici măcar calculator
În realitate, au stabilit anchetatorii, Ion Nae nu avea loc de muncă şi locuia într-o casă sărăcăcioasă dintr-o comună din judeţul Dâmboviţa, alături de mama sa, şi nu avea nici măcar calculator, folosindu-l din când în când pe cel al unui nepot de-al său în vârstă de 14 ani.
„Neavând un loc de muncă, inculpatul petrecea acasă cea mai mare parte a timpului, fiind obişnuit să primească de mâncare de la sora sa şi din când în când bani de cheltuială de la mama sa. În anul 2011, nepotul inculpatului, în vârstă de 14 ani, a achiziţionat prin intermediul programului EURO 200 un calculator, pe care inculpatul Nae Ion îl folosea în perioada în care nepotul său era la şcoală”, explică anchetatorii.
Îşi citea „povestea vieţii” de pe o foaie
Procurorii DIICOT Suceava arată cum proceda inculpatul şi cum reuşea să îşi seducă victimele, pe care avea mai apoi să le terorizeze.
„După ce intra în contact prima dată cu o minoră pe reţeaua de socializare Facebook, inculpatul îi cerea numărul de telefon, motivând că, din cauza afacerilor pe care le are, este o persoană foarte ocupată, care călătoreşte mult, şi astfel intră destul de rar pe Facebook, preferând stabilirea comunicării de bază prin telefon, fiind interesat de găsirea unei relaţii stabile, de perspectivă”, se arată în documentele înaintate instanţei.
Ion Nae, susţin anchetatorii, le spunea minorelor cu care intra în contact că doreşte să le cunoască mai bine, „să simtă sufletului omului prin voce”.
Îşi citea „povestea vieţii” de pe o foaie şi le mărturisea victimelor cum a fost nevoit să muncească de la o vârstă fragedă, pentru că, deşi părinţii săi erau bogaţi, nu i-au dat niciodată bani mulţi, considerând că trebuie să înveţe de mic să-şi câştige singur existenţa, motiv pentru care l-au şi implicat în activitatea firmei de construcţii, pe vremea când societatea era condusă de tatăl său. Ulterior, le mai spunea „Gabriel” adolescentelor, părinţii săi s-au despărţit, iar tatăl său a plecat în Anglia, unde a decedat câţiva ani mai târziu, chiar în noaptea de Revelion. Le mai spunea că a ales să locuiască în vila sa din Suceava, împreună cu mama sa, care are şi ea propria afacere, şi alături de sora sa, cumnatul şi un nepot, pe care tot el îi întreţine.
„În completarea acestei poveşti înduioşătoare, inculpatul făcea adaptări diverse, în funcţie de localitatea de unde provenea minora cu care discuta, afirmând că, prin prisma afacerii pe care o are, stătea perioade mai lungi de timp într-o localitate apropiată de cea a domiciliului minorei şi astfel se vor întâlni cu uşurinţă la scurt timp după ce se vor împrieteni suficient de bine în urma discuţiilor telefonice”, continuă anchetatorii.
Le cerea victimelor „dovezi de iubire”
După ce le câştiga încrederea victimelor, „prinţul” de pe Facebook le spunea minorelor despre filozofia sa de viaţă - ”open mind” (minte deschisă), povestindu-le cum doi tineri care au o relaţie de prietenie, chiar şi virtuală, pot întreţine relaţii sexuale chiar şi la distanţă.
Le şantaja sentimental cerându-le „dovezi de iubire” şi le spunea victimelor sale să-i trimită fotografii cu ele dezbrăcate.
Iar când victimele îi trimiteau acele fotografii, începea să le ceară tot mai multe „dovezi”. „A îndrumat şi determinat victimele să se fotografieze dezbrăcate, în ipostaze cu vădit caracter sexual, să îşi fotografieze de aproape organele genitale, şi să-i trimită ulterior fotografiile, să se masturbeze în diferite moduri, le-a cerut să întreţină raporturi sexuale cu persoane între 9 şi 12 ani sau peste 50 de ani, cu fraţii sau verii lor, ori între ele, sau cu alte persoane de acelaşi sex, toate acestea cu condiţia ca acţiunile desfăşurate să fie ascultate integral de către el la telefon”, arată procurorii DIICOT Suceava.
Procurorii: „Unele victime au ajuns chiar în situaţia în care au avut mai multe tentative de suicid”
Dacă fetele dădeau înapoi, începea şantajul, inculpatul ameninţându-le că fotografiile compromiţătoare ar putea fi distribuite, la liber, pe Facebook, sau chiar vor fi afişate în comunitatea din care proveneau victimele.
Uneia dintre victime, de exemplu, i-a spus că va face postere mari cu toate fotografiile deocheate pe care i le-a trimis şi le va lipi pe garduri şi în toate locurile publice din localitatea în care locuia minora.
În unele situaţii, inculpatul a trimis fotografii indecente ale victimelor unor prieteni ai acestora, ameninţându-le apoi că următorul pas va fi să le pună la dispoziţia profesorilor. Le ameninţa de asemenea, mai povestesc procurorii, că va trimite la şcoală şi înregistrările cu acestea masturbându-se sau făcând sex cu el prin telefon. Astfel, le spunea inculpatul, pe lângă oprobriul public, vor trebui să suporte şi exmatricularea din şcoală.
„Escaladarea situaţiei victimelor a avut loc imediat, inculpatul Nae Ion având grijă să împingă de fiecare dată lucrurile mult peste limita normalului, punând stăpânire şi control pe viaţa reală a acestora. Datorita surmenajului fizic şi psihic la care erau supuse, unele victime au ajuns chiar în situaţia în care au avut mai multe tentative de suicid”, mai arată anchetatorii.
Trei victime din judeţul Suceava, minore cu vârste între 12 şi 15 ani
Procurorii DIICOT Suceava, într-o anchetă desfăşurată cu ajutorul ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, au identificat trei victime minore, trei adolescente de 12, 14, respectiv 15 ani, toate din judeţul Suceava.
„Activitatea inculpatului a vizat cu predilecţie persoane minore, care nu aveau definită scara de valori şi, prin urmare, nici maturitatea de a realiza la adevărata dimensiune situaţia în care erau angrenate, acest gen de fapte fiind săvârşite de inculpat tocmai prin exploatarea imaturităţii psihologice şi a lipsei de experienţă a victimelor, a naivităţii specifice încă vârstei preadolescenţei, împrejurări care au pus victimele în imposibilitate de a evalua în mod corect consecinţele nefaste produse asupra propriei persoane”, se arată în rechizitoriul trimis instanţei de judecată.
Materiale porno cu minori, găsite în calculatorul folosit de inculpat
La percheziţia informatică în calculatorul folosit de inculpat, specialiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au găsit fişiere foto/video reprezentând materiale pornografice cu minori, dar şi adulţi, unele dintre acestea conţinând scene de zoofilie (contacte sexuale cu animale). „Acestea denotă preocuparea inculpatului Nae Ion faţă de ceea ce înseamnă acte sexuale cu persoane minore şi nevoia bolnăvicioasă a acestuia de alimentare, nu numai fizică, dar şi psihică, cu astfel de scene în care sunt imortalizate anomalii, lucruri deviante care incită la comportamente periculoase”, susţin anchetatorii.
(14 mai 2015, 16:56:17