|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
15 elevi autori de fapte penale, alţi 15 victime, în prima parte a anului |
A X-a ediţie a „Târgului Mărului” |
Asfaltul dintr-o parcare din Rădăuţi se transformă în „mălai” la numai o săptămână de la turnare |
Autorităţile sucevene au pregătit programul pentru Ziua Bucovinei şi Ziua Naţională a României |
Casa viceprimarului din Fântâna Mare, mistuită de un incendiu violent |
Cele mai premiate producții internaționale de film vor rula la Universitatea „Ştefan cel Mare” |
Copil de 2 ani, intoxicat după ce a dat pe gât o sticluţă de Augmentin |
Dascălii suceveni care vor funcţii de conducere în învăţământ se pot înscrie în Corpul de Experţi în Managementul Educaţional |
Două festivaluri derulate simultan, în mai puțin de jumătate de zi |
Drumurile naţionale din Pasurile Mestecăniş, Tihuţa şi Palma au fost acoperite de zăpadă |
Licitaţia de salubrizare a Sucevei trebuie reluată |
Lungu nu are de gând să pună o recompensă pentru prinderea câinilor vagabonzi |
Nechifor a inspectat lucrările de modernizare a drumului Ilişeşti – Ciprian Porumbescu |
Nechifor va prezenta la Bruxelles o informare pe tema „Bucovina – Brand Regional” |
Pentru a evita eutanasierea câinilor vagabonzi din Suceava, ONG-urile promit peste o mie de adopţii pe an |
Preşcolari în vârstă de 3 ani, condamnaţi să îşi facă somnul de amiază la temperaturi de 15 grade Celsius |
Primarul şi preoţii din Cornu Luncii au dus un camion cu ajutoare la Galaţi |
Scutiri de taxe şi impozite pentru firmele care vor investi în viitorul parc industrial de la Termica |
Un medic a accidentat un pieton cu maşina, apoi a făcut scandal, refuzând să-i fie testată alcoolemia |
Un profesor pasionat de viticultură susţine că a adaptat soiuri nobile de viţă-de-vie la clima din judeţ |
Un şofer recidivist, prins beat la volan, condamnat la un an de închisoare |
„Ziua educaţiei”, celebrată în unităţile şcolare din judeţ |
Liderii naţionali ai Partidului Mişcarea Populară au fost prezenţi la inaugurarea sediului formaţiunii din Suceava |
Marius Ursaciuc, Alexandru Băişanu şi Adrian Popoiu vor candida pentru şefia PNL Suceava |
Mesaj de unitate al lui Băişanu către liberalii suceveni |
Echipele sucevene au speranţe mari legate de etapa cu numărul şase |
LPS Suceava a devenit lider solitar |
S-a încheiat sezonul în aer liber la Suceava |
Sucevenii încheie sezonul cu un meci capital pentru rămânerea în Divizia Națională |
Universitarii vor să spargă gheața în deplasarea de la Caraș-Severin |
Ce şanse are Gică Popescu pentru a deveni preşedinte al FRF |
Trofeul Ligii Campionilor a ajuns la Bucureşti |
Coană Franțo, suntem în Schengen! |
Ultima oră: miniştrii vor fi eutanasiaţi |
ANM: Nu avem nici o cerere de punere pe piaţă a canabisului medicinal; dacă ar fi, am aproba-o |
ANPC are procese pe clauze cu toate băncile, mai puţin una, şi le va transforma în acţiuni colective |
ANPC: Oamenii ştiu tot mai multe despre drepturile lor, sunt tot mai puţine plângeri nefondate |
ANRE propune Guvernului să scadă taxa de cogenerare, pentru a reduce factura la energie |
Băsescu: O să fac o analiză privind pactul de coabitare cu Ponta, după-amiază mă pronunţ |
Băsescu: Suntem pe punctul de a ne lua adio de la Schengen; acţiunea cu procurorii, cu roşu în MCV |
Min. Muncii: Noile formulare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, distribuite după avizare |
Pactul de coabitare, între a fi şi a nu (mai) fi |
Ponta: Iliescu are dreptate, nu trebuia să vorbesc despre un procuror; conflictul meu e cu Băsescu |
Ponta şi Dragnea nu susţin ideea unei noi suspendări a lui Băsescu |
Unu din cinci consilii judeţene nu ar mai putea atrage credite rambursabile |
04 Octombrie |
Lansarea cărții „Clopotele de aur”, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Simion Stâlpnicul” Suceava |
„Un monah face misiune prin starea lui lăuntrică, prin jertfa lui“ (II) |
Bentley își poate tripla vânzările de modele de lux |
BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupé își pregătesc debutul |
Cea mai scumpă maşină din lume |
Chevrolet Cruze SW, în spiritul familiei |
Hyundai ar putea lansa un nou model în Europa |
Un analgezic sintetic, descoperit în stare naturală în Africa |
Emma Watson, desemnată cea mai sexy actriţă de film din lume |
Scrisoarea lui Sinead O’Connor pentru Miley Cyrus: "Nu lăsa industria să facă din tine o prostituată" |
California interzice difuzarea pe internet a conţinuturilor din categoria "porno din răzbunare" |
Macheta unei sculpturi de Picasso, evaluată la 35 milioane de dolari, scoasă la licitaţie |
Un copil de 10 ani, considerat un geniu în matematică, va studia la Universitatea din Zurich |
Atelier demonstrativ de artă meşteşugărească |
„Cultură şi civilizaţie evreiască în zona Moldovei” |
Expoziţia de pictură „Vibraţia culorilor” |
Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |
Violoncelistul Răzvan Suma, alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, în concert extraordinar la Colegiul de Artă Suceava |