La mai bine de un an de la demararea procedurilor de desemnare a unui nou operator de salubrizare a Sucevei, pentru o perioadă de opt ani, lucrurile sunt aproape neschimbate.
Primăria Suceava nu are contract cu un nou operator şi nici nu va avea curând, iar licitaţia trebuie reluată, de la anunţarea ei şi până la depunerea ofertelor, aceasta fiind decizia Curţii de Apel Suceava, luată ieri după-amiază.
Acest lucru se întâmplă deoarece miza acestei licitaţii, un contract de 5,5 milioane de euro, a declanşat un carusel al contestaţiilor, care a blocat desemnarea unui operator pentru o mare perioadă de timp.
Desemnarea unui câştigător, asocierea firmelor Diasil Service, Florconstruct şi Brantner Cluj, a fost urmată de alte contestaţii, depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care a luat decizia de anulare a rezultatului licitaţiei.
Contestaţiile firmelor de salubrizare participante şi a cea a Primăriei Suceava vizavi de soluţia dată de CNSC s-au soldat ieri, după mai multe amânări, cu decizia finală de reluare a licitaţiei.
„Sper ca firmele participante să fi învăţat din greşelile trecutului, să nu le mai repete, astfel încât anul viitor să putem desemna un operator cu care să rezolvăm multe din problemele cu care ne confruntăm în prezent”, a declarat viceprimarul Gavril Vîrvara, care gestionează activitatea de salubrizare a municipiului reşedinţă de judeţ.
În prezent, serviciile de salubrizare din Suceava sunt efectuate tot de Rosal, conform unei decizii a Consiliului Local Suceava, de prelungire a contractului ce a expirat în decembrie 2012, până la desemnarea unui câştigător al licitaţiei de salubrizare.