|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
Bani nerambursabili pentru fermele familiale din zona de munte |
Bătrână accidentată grav de o maşină, în timp ce plivea florile din faţa casei |
Cai furaţi, găsiţi în urma a două percheziţii la casele unor romi din Pătrăuţi |
Cercetat pentru că a fugit de la locul accidentului în care victimă a fost chiar fiul său, în vârstă de patru ani |
Elevi ai liceului din Vicovu de Sus, oaspeţi ai Gimnaziului din Crasna, regiunea Cernăuţi |
Explozie de bucurie, frumusețe și emoție, la serbarea Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava |
Înjunghiat în parc, în urma unei altercaţii între două grupuri de tineri |
La 61 de ani, bătută de soţ cu coada de la mătură |
Maria Andrieş va fi noul preşedinte al Curţii de Apel Suceava |
Maşină de pompieri, donată de elveţieni autorităţilor din Crucea |
Mii de oameni, fum, adrenalină şi vuiet de motoare la Toyota Suceava Drift Grand Prix |
Persoana fizică Nicolae Chiriac are proces cu primarul Nicolae Chiriac |
Peste 6.500 de elevi suceveni intră, de astăzi, în febra examenului de bacalaureat |
Peste 700 de liceeni s-au îndreptat spre învăţământul profesional |
Proiectul “Pop Up Cinema” i-a adus pe fălticeneni la film |
Se fură tot: de la butelii de aragaz, la caii înhămaţi la căruţe |
Senatorul Bereanu a organizat o întâlnire cu primarii şi fermierii suceveni pe tema fondurilor europene |
Şi-a abandonat maşina răsturnată pe cupolă, pasagerul rănit, şi a plecat pe jos spre casă |
Şi-au reclamat la poliţie soţia, respectiv fiul, pentru furt |
Şoferi depistaţi în trafic băuţi, fără permis ori cu permisul suspendat sau cu numere expirate |
Sucevenii cu maşini vechi se pot înscrie în programul Rabla 2013 |
Trei femei accidentate, din cauza unui şofer imprudent |
Balan: Modificările aduse Legii referendumului arată dispreţul USL faţă de popor |
FC Pojorâta va juca barajul de promovare cu Viitorul Târgu Frumos |
LPS Suceava a terminat pe locul cinci la nivel național |
Pumni şi picioare în ringul galei „Pitbull Challenge5” |
Rapid CFR Suceava a terminat a doua pe zona Moldovei |
Rapidistul Florin Plămadă a debutat la naționala de tineret a României |
Şcoala Gimnazială “Miron Costin” a câştigat finala naţională de fotbal feminin |
Sucevenii au pierdut fără drept de apel în fața Buzăului |
Nadal rescrie istoria la Roland Garros |
Antonescu: Matricea familiei este bărbatul şi femeia; Pot fi de acord însă cu parteneriatele civile |
Aproape 40 de persoane au fost salvate de SMURD cu elicopterul în ultima săptămână |
Bacalaureatul începe luni cu proba orală la limba română; 187.898 de elevi sunt înscrişi la examen |
Cererea lui Becali de întrerupere a pedepsei va fi judecată pe 17 iunie, de Tribunalul Bucureşti |
Două femei au murit, iar trei au fost rănite, după ce o maşină a lovit în plin banca pe care stăteau |
Dragnea:Banii regiunilor, împărţiţi pe principiul solidarităţii şi proiecte similare cu fondurile UE |
Dragnea: Optăm între 8 sau 9 regiuni |
Dragnea: Susţin în continuare angajarea răspunderii pe regionalizare, e o "fereastră de oportunitate" |
FSLI, lui Băsescu: Sunteţi autorul moral al imoralităţii din învăţământul românesc |
Guvernul sesizează ICCJ pentru nereguli în cheltuirea banilor la "e-Romania 2",în 2010-2011 |
Iaşi: Copil în stare critică la spital, după ce maşina în care era cu mama sa a fost lovită de tren |
Înscrierile în Programul "Rabla" încep luni; unii colectori se plâng de numărul mic de tichete |
Peste 40 de localităţi, afectate de inundaţii |
Peste 530 de urmăriţi internaţional sau condamnaţi au fost aduşi în ţară de la începutul anului |
Transporturile şi Internele vor să păzească liniile CFR, dar Finanţele le taie elanul: nu sunt bani |
10 Iunie |
Cum se desăvârșește comuniunea în Biserică? (II) |
Audi a fabricat peste 20.000 de versiuni sport R8 |
Skoda Citigo dispune de transmisie automată |
Toyota GT86 dispune de primele accesorii sportive |
Volvo împrospătează modelul XC90 |
Ce boli poate provoca sutienul greşit ales |
Patru obiceiuri sănătoase care vă protejează de bolile de inimă |
Gisele Bündchen lansează o linie de lenjerie intimă |
Leonardo DiCaprio va juca rolul lui Rasputin, într-un nou film |
Nicoleta Luciu şi Max prezintă "Bingo România", Acasă |
Secretul siluetei cântăreţei Britney Spears, dezvăluit de antrenorul personal al artistei |
Smiley şi-a lansat un nou single, "Criminal" |
Femeia ideală vs. bărbatul ideal. Care sunt vedetele de la care au fost "împrumutate" trăsăturile |
Filmul indian "Corabia lui Tezeu" a câştigat Trofeul Transilvania, la TIFF |
Mowgli din realitate: Povestea fetei care a trăit 10 ani în sălbăticie |
Concertul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” |
„Confluenţe plastice”, la Iulius Mall Suceava |
Expoziţia „Art Absolvent 2013” |
Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |
Toader HRIB |