|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african
125.000 de lei de la bugetul CJ pentru organizarea turneului de fotbal “Patru regiuni pentru Europa” |
Avocată obligată să restituie onorariul către client |
Bugetul alocat salubrizării municipiului Suceava, suplimentat cu 2.300.000 de lei |
Caravana Liga Studenţilor Români din Străinătate ajunge azi la Suceava |
Contrabandist de ţigări, reţinut după o urmărire de câţiva kilometri |
Contractul de execuţie a şoselei de centură a Rădăuţiului, semnat sub ochii lui Flutur |
Doi ani şi două luni de închisoare, după ce a condus beat în perioada de încercare dată de Judecătorie |
Exodul absolvenţilor de liceu din Suceava către universităţile din Occident |
Furt de 8.300 de euro dintr-un apartament din Suceava |
Hoţii i-au demontat, bucată cu bucată, ţevile din casă |
Liftul Primăriei Suceava va fi înlocuit luna viitoare |
Minorul care a furat trei maşini şi a accidentat o bonă, din nou pe străzi, la volanul altui autoturism furat |
Opriri ale apei potabile, trei zile la rând, în municipiul Suceava |
Poştaş sucevean, calificat la faza naţională a competiţiei „Marşul Poştaşilor” |
Şoferul lăsat fără un rinichi de poliţişti a primit interdicţia de a părăsi ţara |
Strada din spatele Casei de Cultură, mutată prin faţa sediului RDS |
Trimişi în judecată pentru că au tâlhărit un cioban |
Un an de închisoare cu suspendare după ce, fără permis, a provocat un accident mortal |
Un autobuz plin cu călători a luat foc în trafic |
Un şofer beat, altul fără permis, prinşi după urmăriri în trafic |
Flutur: „La Rădăuţi trebuie pus piciorul în prag, să nu mai existe două primării, din care una la SC Servicii Comunale” |
Lucian Severin îi ia locul lui Ioan Corjuc în deliberativul judeţean |
Florin Cristescu, singurul tehnician sucevean intrat în circuitul Ligii I |
Furt de trofeu |
Pit Stop debutează în forţă în play-off |
Sucevenii au luat o opţiune serioasă în lupta pentru medalii |
Ex-stelistul Dayro Moreno, la Sporting Lisabona |
Diseară se joacă finala Ligii Campionilor: FC Barcelona - Manchester United |
ANOFM: Peste 11.900 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 27 mai - 2 iunie |
Boc: România a ieşit din recesiune, dar norii crizei nu s-au risipit |
Grindă din 1841 cu înscrisuri în slavă despre familia lui Ciprian Porumbescu, cumpărată de CJ Suceava |
IM: 285.886 de noi contracte de muncă până în 26 mai, numărul total mai mare decât în noiembrie 2008 |
Procesatorii se tem de lanţurile de retail şi acceptă cele mai mari taxe de raft din Europa |
Restructurarea Poştei va afecta circa 2.000 de salariaţi, o parte vor fi disponibilizaţi |
28 Mai |
Nicolae Steinhardt - Fragmente din “Jurnalul Fericirii” |
Chevrolet Spark va primi motorizare diesel, însă nu și în Europa |
Kia Picanto s-a schimbat radical |
Mercedes ML 63 AMG a ieșit din producția de serie |
Skoda pregătește lansarea lui Superb Scout |
Laptele de măgăriţă, util în dietele de slăbire |
Amy Winehouse, internată din nou într-o clinică de dezintoxicare |
Lindsay Lohan, plasată în regim de arest la domiciliu, cu brăţară electronică de monitorizare |
Neuroni, obţinuţi din celule epiteliale umane |
Eşti pregătit pentru neprevăzut? |
Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală „Lira de aur” |
Concursul Naţional „Împreună în diversitate” |
Festivalul “Tradiţii spre înălţare” |
PIM, „ProPatria” şi moravurile românilor |
Tabăra de artă plastică „Lumina Nordului” |
Tabără de sculptură în lemn, la Stupca |
„Târg de-o şchioapă” la Librăria Cărtureşti |
Erich von Daniken: ”Istoria se înşală!” |
Victor Prelicz: „Istoria oraşului Siret şi antichităţile sale” |