Panică ieri după-amiază printre călătorii unui autobuz care mergea din zona centrală spre Burdujeni. După ce a oprit în staţia de la Iulius Mall, autobuzul cu numărul 4 a plecat mai departe. Nu a parcurs o distanţă prea mare, pentru că în sensul giratoriu de la Bazar şoferul a observat un fum gros ieşind de la motor, din partea din spate.
„Am văzut fumul în oglindă şi imediat am oprit motorul. Am deschis uşile să coboare călătorii, iar apoi am luat stingătorul şi am început să sting focul”, a precizat Vasile Aursulesei, şoferul autobuzului.
Pentru stingerea focului au sărit şi alţi şoferi, dar şi angajaţii OMV, astfel încât flăcările nu s-au extins, pagubele fiind limitate. Pompierii chemaţi la faţa locului nu au mai avut nimic de făcut. Din fericire, nici ambulanţele şi maşina de descarcerare trimise la locul incendiului nu au avut treabă, nici o persoană nefiind rănită.
Şoferul autobuzului cu numărul de înmatriculare B-93-PMS a precizat că este pentru prima dată când are probleme, deşi până acum a parcurs peste 400.000 de km. Cauza cea mai probabilă a incendiului este un scurtcircuit la instalaţia electrică.
Circulaţia spre şi dinspre centrul municipiului Suceava a fost perturbată zeci de minute, pentru fluidizarea traficului fiind trimişi în sensul giratoriu de la Bazar mai mulţi poliţişti de la Rutieră.
(28 mai 2011, 11:59:17